Am ezitat îndelung să scriu această postare, cu gândul persistent că subiectul nu merită o atenție prea mare. În 25 de ani, politicienii din România au reușit performanța de a consolida, la majoritatea publicurilor, o atitudine de indiferență față de  orice se întâmplă în plan politic. Acesta, din păcate, nu este efectul cel mai dăunător – efectul pervers este compromiterea ideii de democrație, a încrederii în eficiența sistemului democratic și negativizarea „capitalismului” (pun ghilimele pentru că de fapt în România nu s-a văzut, în acești 25 de ani după revoluție, nici democrație autentică, nici economie de piață autentică).

Dar să revenim la ceea ce tocmai s-a încheiat – campania electorală dinaintea alegerilor prezidențiale de ieri. În această campanie s-a înregistrat nu doar involuția comunicării politice (despre care vorbeam acum șase luni) ci chiar sucombarea ei completă. Candidații au apelat la campanii de publicitate pur și simplu, prin care au fost „vânduți” exact la fel ca o napolitană, o piesă de mobilă sau orice alt bun de larg consum. Canalele la care s-a apelat cu precădere au fost cele unidirecționale, bannere stradale și afișe din care zâmbeau inexpresiv chipuri în gros-plan, și în care nu se regăsea nici un mesaj relevant. Mai mult, strategiile de campanie (în cazul în care au existat) au fost realizate extrem de neprofesionist – nu încape comparație între exemplele de campanie electorală de mai sus și o campanie serioasă de branding: în cazurile menționate nu au existat concepte creative și axe de comunicare care să poată fi luate în seamă, și nici acțiuni distincte de comunicare. Iar la candidații care au investit resurse logistice însemnate în campanie (Elena Udrea este exemplul cel mai relevant) conceptul și sloganul au fost construite într-un stil mai jos decât cel populist cu care ne-am obișnuit, unul de-a dreptul manelist (a se vedea ipostaza și sloganul cu aluzii sexuale în care personajul de mai sus este plasat în afișe). Revenind la caracteristicile generale ale campaniei, televiziunea și-a pierdut rolul de gazdă a unor eventuale dezbateri între candidați: cele câteva emisiuni ale televiziunii naționale nu au înregistrat nici o confruntare care să canalizeze atenția audienței.  Pe de altă parte, odată cu declinul televiziuniii și cu ascensiunea social media, ar fi fost de așteptat o campanie mai alertă în mediul online (o campanie interactivă, așa cum cere orice public modern). Dar, nici vorbă – candidații au doar canale de Facebook pe care vorbesc singuri….

Rezultatele preliminare de ieri arată ceea ce au arătat și alte rezultate ale alegerilor recente: căutarea disperată, de către electorat, a unei alternative, a unui outsider (numai așa pot fi interpretate rezultatele obținute de locurile 3,4,5 – anormal de ridicate în condițiile campaniei inexistente despre care vorbeam mai sus). Aproape că nu contează cine concurează cu ipostazele consacrate (locul 1/2 – exponenți ai unor partide mai solide sau alianțe de partide), poate fi receptat automat ca fiind o alternativă mai bună. În aceste condiții, refuzul candidaților de a dialoga cu publicurile sau cu alți candidați s-ar putea să coste, în turul doi.  Să sperăm că aceste note de plată vor fi achitate acum și nu mai târziu, deși există și o notă de plată mai consistentă, pentru toate șansele care au fost irosite în ultimii 25 de ani…o notă de plată pe care o vor plăti cu toții, atât oamenii politici, cât și masa alegătorilor (care a produs această clasă politică).

Anunțuri