De curând, după alegeri, între multele aspecte frapante, m-a suprins declarația unei colege (care a crescut și a lucrat o viață în instituții, asemenea cu toată familia ei): eu întotdeauna am fost de dreapta. În asemenea clipe mirabile, ascultătorul obiectiv se întreabă „ce înseamnă a fi de o anumită orientare” – a fi de o anumită opinie, a visa la un vis pe care nu l-a atins niciodată,  a cunoaște niște aspecte teoretice pe care nu le-a probat în practică – sau pur și simplu, faptul că vorbitoarea „de dreapta” a cochetat cu niște cunoștințe pe care nu le-a înțeles câtuși de puțin.

Orientarea „de dreapta” se referă la liberalism (intervenție minimală a statului) și la creșterea/întreținerea unui mediu de afaceri sănătos, bazat în primul rând pe afaceri autohtone, care să permită prosperitatea celor care inițiază și investesc afaceri, în timp ce politicile de protecție socială sunt relativ reduse. O astfel de orientare conferă avantaje celor activi și puternici, privilegiind inițiativa, competențele profesionale și construind diferențe clare între „învingători” și „învinși”, precum și posibilitatea unor decalaje economice și sociale însemnate (prin faptul că rolul de administrator al statului și politicile de impozitare sunt reduse). Între condițiile hard pentru funcționarea unui astfel de sistem se numără mecanismele flexibile și adaptate de finanțare a afacerilor, mecanisme suple dar minimale de control din partea autorităților, și birocrația minimă. Între condițiile soft pentru crearea unui „habitat” liberal autentic se numără dezvoltarea tuturor etajelor pieței, promovarea spiritului antreprenorial și infuzarea cunoștințelor de antreprenoriat unor oameni cinstiți, pricepuți, cu inițiativă și responsabilitate.

Să aplicăm această mică grilă (și doar această mică grilă, deocamdată) pe realitatea românească a ultimilor 25 de ani. La nivel de politică, liberalismul a fost doar un nume pentru niște grupări politice, cu intenția clară de a câștiga un capital istoric pentru consolidarea identității grupărilor cu pricina. Măsurile adoptate de guvernele așa-zis de dreapta nu au încurajat afacerile autohtone, nicidecum, ci doar interesele unor oligarhi locali sau străini (să ne amintim impozitul forfetar, sau politicile de impozitare ale salariilor care descurajează orice manager cinstit nu numai să angajeze pe cineva, dar și să aplice niște principii oneste de promovare). Mecanismele suple de finanțare a afacerilor nu au existat – au existat, în schimb, credite preferențiale și politici schimbătoare la nivelul gestionării creditelor bancare. Mecanismele de finanțare prin proiecte au fost puternic birocratice și viciate de corupție și nepotism, iar mecanismele de control au fost și acelea discreționare. Așadar, pentru oamenii de rând înființarea și dezvoltarea unei firme a devenit curând un film SF (ceea ce a înăbușit timida înflorire a spiritului antreprenorial la nivelul clasei de mijloc). Pe acest fond, companiile multinaționale au preluat încet controlul, astfel încât, în multe domenii, antreprenorul care conduce o firmă de dimensiuni mici nu are decât cel mult șansa supraviețuirii. Toată această poveste se desfășoară pe un fundal pigmentat de trăsăturile de personalitate tipice unui popor balcanic – în care cinstea, inițiativa și responsabilitatea nu se regăsesc între punctele forte. Ce este de făcut? Probabil, o măsură rațională ar fi renunțarea la visul de nerealizat al unei Românii liberale și orientarea spre o social-democrație autentică (pentru că nici social-democrația de Dâmbovița de până acum nu a fost autentică).

Anunțuri