Ajungând în sfârșit să vorbim despre „ce am avut și ce am pierdut” în plan social, putem observa mai multe fenomene și tendințe care s-au manifestat în ultimul sfert de veac. O primă observație o reprezintă răcirea progresivă a climatului social, prin scăderea accentuată a nivelului solidarității sociale. În trecut, numărul și intensitatea contactelor din comunitățile locale (de toate tipurile) era relativ constant (climatul era mai cald în comunitățile locale din provincie). Acum, mai ales în urma exploziei comunității digitale, nu prea mai putem vorbi de comunități locale, ci (eventual) de mulțimi contextuale (de agregări trecătoare ale unor grupuri). Însă comunicarea digitală doar a desăvârșit acest proces de răcire a climatului social. Înainte de asta, au fost, pe rând, protestele sociale și manipularea prin presă, precum și destrămarea orânduirii sociale din timpul comunismului (anii 1990-1995), capitalismul balcanic și inflația din anii 1996-2000 – ambele epoci contribuind la instalarea agresivității și insecurității sociale, precum și la generalizarea suspiciunii: întrucât traseele și modelele de succes social nu mai erau clare, comunicarea și alinierea valorilor și a oamenilor a devenit problematică. Ultimii ani ai secolului XX au consolidat noua clasă a îmbogățiților în urma privatizării și a îngroșat rândurile săracilor prin includerea a trei sferturi din populația României. Clasa de mijloc, încă fragilă ca număr și ca situație, avea să apară mai târziu, pe fondul stabilității relative a anilor 2000-2008. Mai mulți factori convergenți – între care fractura între clasa politică și intelectuală și restul categoriilor sociale – au făcut imposibilă coagularea unor elite autentice. Încet, pe nesimțite chiar, s-a produs separarea României profunde de România aparentă (în sensul că temele și liderii de opinie vizibili în spațiul public au prea puțină legătură cu starea de spirit reală și agenda socială).  Este extraordinar de greu, pe fondul acestor fenomene și tendințe, ca valoarea să iasă la suprafață. Pe de altă parte, clasa politică a instituit reguli de control care exclud accesul actorilor independenți la putere (ceea ce a intensificat alienarea la nivel social și politic). Cu disperare și încăpățânare, publicurile electorale românești votează de 25 de ani răul cel mai mic sau candidatul care pare un outsider și merg, mai recent, chiar până la extrema de a da un pașaport în alb oricui pare venit din afara sistemului (de exemplu, președintele actual, care a fost votat doar pentru că este….neamț, într-o disperată antagonizare față de trăsăturile de personalitate proprii românilor).

Anunțuri