În final (fără a fi epuizat, în doar câteva cuvinte, tema schimbărilor produse în douăzeci și cinci de ani) ajungem să privim, pentru o clipă, și cauzele spirituale ale acestor evoluții. Privind din acest unghi, ultimul sfert de veac oferă tabloul trist al unui popor-copil care ajunge să fie manipulat, mințit și exploatat datorită naivității – și apoi al unui popor-adolescent, dominat și narcotizat de tentațiile occidentalismului (sexualitate, droguri reale sau simbolice, agresivitate, alienare) – popor care, sub vraja consumerismului,  își uită identitatea, sufletul și menirea pe Pământ. Ca un exemplu, să ne uităm doar cât de repede au fost adoptate „sărbători” goale de conținut precum „Haloween” sau „Valentine Day”. Cei care le-au adoptat nu s-au gândit nici pentru o clipă că poporul american era mult mai sărac și mai golit de tradiții și semnificații în comparație cu poporul român, atunci când s-au inventat aceste evenimente-emblemă ale americanismului la scară planetară – și că, acceptându-le, devin sclavii acestui imperiu cultural. Revenind la simptomele adolescenței ca vârstă spirituală la români, preferința marcată pentru eroi și personaje publice care „nu sunt români” sau se disociază de caracteristici tradiționale este tot un astfel de simptom, tipic pentru negarea identității proprii. Un spirit matur nu neagă problemele pe care le are, ci le privește în față și le rezolvă; de asemenea, un spirit matur este capabil să discearnă între bine și rău, în influențele pe care le primește din afară (nu le receptează în mod nediferențiat).

De ce sunteți supărați pe politicieni? i-am întrebat pe studenți la un curs. Ce păcate au ei pe care nu le au românii în general? Ca într-o oglindă, politicienii reprezintă populația (la o scară mai mare, firește, ca să fie mai evident). Marasmul din spațiul public își are originea în păcatele pe care românul le-a manifestat de-a lungul veacurilor și de care nu s-a vindecat până în prezent: furtul și minciuna (care s-au manifestat și în comunism, în forme diferite) și, ca defecte de caracter, lipsa curajului și duplicitatea. Între păcatele semnificative, există și unul nou, care a luat amploare după 1989: desfrânarea (care se referă la lipsa de frână în toate sensurile, fie că este vorba de simțuri și plăceri, fie de acumulările de orice fel).

În final, să mai notăm un motiv, pur balcanic, pentru care elementele bune pe care le preluăm din Occident sunt aplicate în mod deviat și nu ajung să fie decât forme fără fond: aproximația. Asta e țara aproximațiilor, îmi spunea o cunoștință de-a mea ori de câte ori mă plângeam că ceva nu funcționează cum trebuie. Ei bine, din aproximații o corabie națională poate cel mult să plutească, dar nu va reuși niciodată să navigheze…

Anunțuri