Lecțiile de viață. Cine nu și-a pus măcar odată problema acestor lecții (mai exact a ceea ce a învățat din experiență trăită în direct, de-a lungul vieții)? Această întrebare se leagă direct de inteligența spirituală și, cu cât este mai reflexiv un individ cu privire la aceste lecții, cu atât îi va crește coeficientul inteligenței spirituale (SQ). În plan practic, cu cât cineva învață mai repede lecțiile esențiale trecute pe agenda sufletului, cu atât își va ușura traseul de viață. Pentru că, nu-i așa, e mai ușor să urci pe munte cu un bagaj ușor în spate, decât cu unul plin cu bolovani (= probleme nerezolvate). Ușor de zis, greu de făcut! Lecțiile durează ani, iar unele durează chiar zeci de ani, pentru că se leagă de traume transmise de părinți – sau pentru că intră pentru o lungă perioadă în latență și se reactivează brusc, odată cu circumstanțe exterioare care acționează ca un declanșator…iar, odată cu declanșarea, actorul principal are senzația că lucrurile au scăpat de sub control. De unde acele reacții iraționale, de unde acele sentimente, de unde acele situații, care păreau rezolvate la un moment dat?! Ușor-ușor, anumite detalii se așează la locul lor, ca într-un puzzle invizibil, și revelează tabloul magnific țesut de Marele Arhitect pe canavaua complexă a vieții. Ce să fac când o lecție se repetă? m-au întrebat mai mulți, în diverse situații. Cum îmi dau seama ce am greșit și ce ar trebui să fac? Păi, mai întâi ar trebui identificată, ca pe un covor persan gigantic, configurația care se repetă. Configurația conține, de obicei, o dominantă care se referă la o condiție psihologică și afectivă repetitivă (extrem de diversă: de exemplu, dispoziția de a proteja pe „neajutorați”, sau de a „salva țara”, sau de a îngriji membrii feminini din familie), condiție care are pe fundal o traumă și, în asociere, un atașament sau mai multe (în sensul dat de Lazarev: un atașament este o idee adoptată de individ la un nivel profund, idee pe care o menține și care, combinată cu alte atașamente și reflectată în program mental,  îi determină comportamentul în mod inconștient).

Însă, revenind la întrebare: cum își dă seama cineva dacă a greșit sau nu încercând să rezolve o lecție de viață? Răspunsul se află în spirala lecțiilor. Așadar, dacă o lecție se repetă (nu se repetă neapărat în aceleași împrejurări și cu aceleași persoane: configurația rămâne aceeași, dar contextul și actorii pot să difere) trebuie văzut dacă este mai intensă sau mai slabă decât cea anterioară: cu alte cuvinte, dacă spirala este mai slabă sau mai puternică. Dacă este mai intensă, înseamnă că învățarea nu s-a produs deloc, iar „configurația” respectivă este așezată mai aproape de subiect, mai evident, astfel încât să crească șansele de a fi înțeleasă. Dacă este mai slabă, înseamnă că omul respectiv a făcut câțiva pași folositori în direcția rezolvării lecției, dar nu suficienți (trebuie să mai facă eforturi pentru a rezolva lecția integral). Această a doua alternativă este mai bună, evident, pentru că direcția corectă a fost găsită. Ce să facă, totuși, cineva care nu a găsit nici măcar direcția pentru a rezolva o problemă? Rămâne doar intuiția, sau rugăciunea, sau călăuzirea…

Anunțuri