Am ezitat înainte de a pune titlul acesta postării (prefer termenul „forță” în loc de termenul „putere”) însă l-am lăsat astfel, tocmai pentru a-l lega de documentarul care a rulat până de sărbători la TVR1 (pe numele american Kindness Diaries)documentar din care am prins doar ultimele episoade. Pentru cei care nu l-au văzut, documentarul este despre un „vânător” al bunăvoinței într-o călătorie în jurul lumii (călătorie care se face numai în baza unor asemenea gesturi mici, făcute de oameni care nu îl cunosc). Experiențele petrecute de-a lungul mai multor luni (în formula integrală a filmului) sunt într-adevăr inspiratoare, iar ideea centrală este de natură spirituală: binele (împreună cu asociatele lui, generozitatea și altruismul)  reprezintă una din cele mai puternice energii care circulă în oceanul universal, iar cei care aleg să îl răspândească în lume îl vor primi înapoi, amplificat exponențial. Și chiar așa se întâmplă…

Dar, deși aceasta este ideea impresionantă care se desprinde din film, pentru mine nu este și cea mai importantă. Subiecții din film fac gesturi de ordin material, de tipul pay it forward: fiecare donează ce poate (un acoperiș pentru noapte, o reparație gratis, o porție de mâncare, etc.). Însă esența pozitivității unui gest nu este aceasta (chiar daca forma materială este cel mai ușor de înțeles), ci energia care l-a determinat (cum ar fi compasiunea, empatia, capacitatea de a renunța la o mică parte din confortul personal pentru altcineva, mai puțin norocos). Care sunt ideile pe care le derivăm în continuare de aici (ca la matematică :))? În primul rând, capacitatea acestor gesturi mici de a se agrega în energii de amploare și de a duce la realizări mari: după cum spune autorul filmului, Leon Logothetis, „un val de generozitate m-a dus în jurul lumii”. În al doilea rând, ierarhizarea faptelor bune se face după nivelul fiecăruia (și așa ajungem, fără să vrem, la pilda celor zece talanți…): cei care au mai mult (în sens spiritual, nu în sens material, bineînțeles) trebuie „să dea” mai mult. În acest ultim caz, gesturile lor generoase iau o altă formă, mai puțin palpabilă – vizibilă la nivel complex (de exemplu, de a soluționa o dilemă foarte grea a cuiva, sau de a interveni într-un moment de mare nevoie). Respectiv, cei care sunt posesorii unor resurse rare (informație, cunoaștere, capacitate de formare, minte clară, experiență…) pot multiplica binele la un alt nivel (cum face și autorul, de altfel). Și, în fine, ultima observație se leagă de faptul că manifestarea autentică a  binelui nu poate fi programată: el poate apărea doar spontan, ca întâmpinare a unei nevoi clare sau a unei cereri. De aceea, gesturile programate pe care le fac de obicei (cel mai des, de Crăciun :)) oamenii sau companiile în societatea consumeristă și din ce în ce mai decuplată de sinele uman autentic nu au aceeași valoare….

Anunțuri