În ultimele luni, clivajul între cei care „trăiesc în mediul digital” comparativ cu cei care  „trăiesc în mediul real” s-a adâncit. Observăm, în primul rând, că prima tabără câștigă din ce în ce mai mulți adepți: fie că noile gadgeturi sunt din ce în ce mai prietenoase și mai accesibile, fie că ele prezintă o serie de oferte de nerefuzat și creează dependențe, fie că utilizatorul (de la Generația Net în jos) „s-a născut” cu mediul virtual activ și a ajuns să îl considere mai real decât cel fizic. Imaginea utilizatorului sub 30 de ani, care merge pe stradă cu smartphone-ul în mână și cu câștile în urechi, total desprins de ce se întâmplă în jur, a devenit familiară. În acest context, în metrou, cam 70% dintre călători au aceeași aparență – încât, de fapt, ei nu mai sunt fizic prezenți în locul respectiv. Ei au ales, astfel, să aibă control asupra mediului în care se află plasați: nu pot controla proximitatea fizică, dar pot controla cu cine și unde își petrec timpul; nu este posibilă deocamdată teleportarea fizică, dar este posibilă teleportarea minții, cea care se realizează cu ajutorul smartphone-ului fermecat. Așadar, legăturile contextuale și-au pierdut orice putere: chiar și la lucru, angajații tineri vor fi din ce în ce mai alienați, pentru că, ori de câte ori este posibil, vor alege mediul „lor” controlat (unde se află în contact preponderent cu peers – comparativ cu cel fizic, în care trebuie să dezvolte contacte umane și profesionale cu oameni diverși sub aspectul vârstei, personalității și stilurilor de viață). Chiar și numai din acest motiv, setarea contactelor sociale în imperiul virtual este dăunătoare. Un alt motiv este acela că, oricât de ademenitoare este comunicarea în mediul virtual, ea nu este niciodată completă și, prin urmare, conține un mare grad de iluzionare (pentru că detaliile care lipsesc sunt completate de imaginația utilizatorului, întotdeauna convergent cu ceea ce vrea să perceapă).

Pe de altă parte, cum spuneam, extragerea utilizatorilor din mediul fizic îi dezumanizează. Cum se simte cineva să fie în mediul fizic (la metrou, de exemplu) și să aibă nevoie de ajutor (s-a întâmplat recent unei colege) și să nu îl primească pentru că trei sferturi din oameni nu observă ce se întâmplă în jur, iar restul de un sfert manifestă nepăsarea caracteristică în mediul social românesc? Acesta este unul din argumentele cele mai evidente, dar se poate merge și mai departe cu analiza. Care sunt efectele la nivel colectiv? Se pierde interesul pentru acțiunea civică (de exemplu, mersul la vot) – pentru că generația digitală nici măcar nu mai este informată cu privire la ce se întâmplă în mediul fizic, și atunci nu ar putea să acționeze rațional, nici măcar dacă la un moment dat ar dori. (Aceasta este, de altfel, o explicație parțială cu privire la tsunami-urile virtuale care se creează în favoarea unor acțiuni politice – sunt strict valuri produse din reacții emoționale combinate cu ignoranță).

Solidaritatea socială (care s-a pierdut în România pe diverse căi, nu doar pe calea migrării contactelor sociale în mediul online) dă seamă de robustețea unei colectivități, de rezistența și stabilitatea ei internă și, în ultimă instanță, de capacitatea de mobilizare a resurselor și de a face performanță, în final. (Dar despre aceasta, într-un articol viitor.)

Anunțuri