Spuneam, cu ani-lumină în urmă, că viața este un șir de lecții pe care oamenii le asimilează și le integrează în comportament fie mai bine, fie mai superficial, fie le ratează total. Ratarea totală a lecției se petrece atunci când împrejurări de viață percepute negativ (spun percepute, pentru că efectul lecțiilor de viață este pozitiv, chiar dacă par negative 🙂 ) se repetă identic sau se înrăutățesc, iar personajul se simte din ce în ce mai rău.  De obicei, ca la orice școală, și la școala vieții decizia de a învăța aparține exclusiv personajului respectiv: consilierii, psihologii, terapeuții pot doar să interpreteze (fiecare în cheia proprie) înțelesul întâmplării respective și, cel mai des, să acorde un sprijin secvențial celor invitați să evolueze încet spre un alt nivel spiritual. Lecția este în întregime experimentală, iar protagoniștii învață datorită simțului natural, cu motivația de a-și îmbunătăți viața pe diverse niveluri. Motivația cea mai intensă de învățare spirituală o au cei care au sarcinile cele mai grele de rezolvat (o familie dificilă, lipsuri materiale, limite fizice sau de sănătate, etc.) iar spirala învățării începe să aibă efect în momentul în care își dau seama că banii sau rezolvările de tip materialist-pragmatic nu aduc rezolvarea (și acestea nu aduc rezolvarea la nici una din problemele cu adevărat importante în viață).

Profesorii sunt prezențele active în momentul respectiv – pot fi persoane noi (care par să răsară întâmplător), sau pot fi cunoștințe, prieteni sau rude redistribuite într-un rol nou. Profesorii, prin comportamentul lor, fie semnalează probleme de care protagonistul nu a fost conștient, fie  repun pe canavaua prezentului probleme vechi și considerate rezolvate: poate fi vorba de dependența materială, obsesia de a găsi iubirea perfectă, dorința de a fi primul în plan profesional, căutarea popularității sau, dimpotrivă, frustrări foarte vechi și probleme nerezolvate în relația cu părinții sau frații, etc. Examinatorii (despre distincția profesori – examinatori am mai vorbit, nu demult) sunt cei care vin după o perioadă de timp în care problema respectivă părea să fi ieșit din „agenda actualității” personajului respectiv, și verifică, prin activarea acelorași registre (în alte contexte, dar subiectul este același 🙂 ) în ce măsură lecția a fost invățată de cel examinat, care este așteptat să dea un alt răspuns.

Pe de altă parte, examenele  nu se petrec neapărat în forma evidentă a relației examinator – examinat. Examenele pot veni și într-un mod mai complex, atunci când o configurație de viață considerată rezolvată se repetă în viața cuiva (exemple: al doilea divorț în urma violenței soțului; a patra destrămare a unei relații de cuplu care s-a desfășurat la distanță și în care personajul feminin a făcut multe compromisuri pentru păstrarea relației). Este posibil ca lecțiile anterioare să fi fost atât de grele, încât personajul respectiv să cedeze nervos de la începutul examenului și să se simtă depășit (ă), însă aceasta este doar consecința imediată a stresului (în general, oamenii sunt bine echipați psihic pentru a face față acestor situații, trebuie doar să devină conștienți de resursele pe care le au). Pe de altă parte, aceste examene nu conțin o singură probă sau un singur răspuns (corect sau incorect) ci o mulțime de grile (metaforic vorbind) – cu alte cuvinte, cel/ cea examinat (ă) poate să dea o parte din răspunsuri corect, iar o parte incorect (pe primul exemplu de mai sus: femeia decide să divorțeze mai repede decât în primul caz, însă insistă să păstreze numele soțului 🙂 – ș.a.).

Cum facem, însă, diferența între o lecție de viață care se repetă (pentru că personajul nu asimilează nimic) și un examen? Este destul de greu de făcut diferența, într-adevăr, pentru că situațiile se izolează destul de greu în tabloul complicat al existenței. În primul rând, examenul este mai scurt decât lecția (perioada pe care se întinde este mai scurtă decât lecția inițială); în al doilea rând, situația de examen nu este la fel de complexă ca în cazul lecției: aceasta din urmă conține numeroase elemente adiționale, implică mai multe personaje, poate avea evoluții colaterale în existența personajului. Examenul, în schimb, este ceva mai liniar, va relua problema principală într-un mod simplificat față de situațiile anterioare. Iar în final, la nivel de consecință, examenul poate fi, în mod paradoxal, pus între paranteze în existența individului: după ce această etapă ia sfârșit în mod pozitiv, personajul constată că viața de dinainte s-a reluat în mod aproape identic.

Anunțuri