Și în familiile de calculatoare, la fel ca în cele umane, o privire aruncată la ani distanță constată, simultan, situații schimbate radical, dar și detalii rămase pe loc, ca și cum ar fi fost imuabile. De altfel, și revederile unor oameni apropiați, la intervale mari de timp, suferă de același efect optic…pe de o parte, par „neschimbați”, pe de altă parte, atât comportamentul, cât și semnele discrete de pe figura lor atestă trecerea de neoprit a timpului. 

În casa de pe deal, privirea venită de la aproape patru ani distanță avu un rezultat mai degrabă surprinzător. Calculatorul alb, ultimul intrat în scenă după pierderea fratelui roșu și a celui vișiniu, se dovedi acum de o vârstă deja respectabilă, fiind atât de încărcat cu informații, încât se mișca încet, ca un om bătrân…. și, în urma unor defecțiuni succesive, rămăsese fără stomac și se hrănea printr-un fir, direct de la sursă. Totuși, nu doar pentru că fusese deosebit de cuminte și de folositor, dar avusese și o serie de trăsături personale care nu se mai întâlneau la generațiile din ce în ce mai trăznite care apăreau pe piață (cum ar fi mâini îndemânatice, o minte clasică și extrem de bine calibrată), stăpâna menajeriei nici nu se gândea să îl pensioneze. Astfel, în urma unor discuții de aliniere reciprocă, îi promise un număr foarte mare de zile libere, cu condiția de disponibilitate permanentă. Oferta era imbatabilă, așa că nu se mai vorbi de pensionare, deocamdată…

Dar cum arătau ceilalți doi frați (pentru că ultimul an adusese încă doi frați noi în casa de pe deal)? Hmmm…e greu să ai atâtea calculatoare bune în familie și combinația să nu fie satisfăcătoare, dar asta este! Primul dintre noii frați era argintiu, dintr-o familie nobiliară care avea un măr strălucitor ca blazon, și fusese venit pe o filieră profesională. Prietena îl acceptase cu reticență, bănuind că un asemenea personaj sofisticat va necesita măsuri speciale de adaptare. Bănuielile se transformară în certitudine când observă că arătosul personaj, deși avea o condiție fizică și mentală nemaipomenită (extrem de rezistent, memorie cuprinzătoare, consuma extrem de puțină mâncare și lucra ore întregi pe mai multe fronturi fără să ceară nimic) avea și câteva defecte supărătoare. Cel mai supărător era că era destul de versatil, schimba subiectul când îți era lumea mai dragă – și, crezându-se prea deștept, corecta tot timpul interlocutorul. În plus, în loc să folosească mâna dreaptă, folosea mâna stângă (și invers – și avea degete atât de fine!); prin cutiuța mentală, toate cele de trebuință (sistemele logice) erau așezate într-un alt loc decât ar fi fost de așteptat, și avea tot felul de ritualuri pe care un om grăbit le înghițea cu greu (de exemplu, orice document trebuia întâi împăturit în patru înainte de a fi dat la o parte). Așadar, deși atât de cuceritor în hainele lui argintii, atât de slim și de competitiv, frumosul digital părea imposibil de inclus în colecția funcțională din casa de pe deal. „Nu am încotro, așa că la serviciu o să lucrez cu tine”, îi spuse stăpâna casei. „Ești prea ușor de transportat și faci echilibristică la ședințe cu orice în brațe, așa că tot ești bun la ceva….”. Însă relația părea de nereparat. Cum ar fi putut să se înțeleagă un calculator non-conformist, dintr-o cultură străină, cu o stăpână a casei atât de tradiționalistă!

Aceste ciudățenii, împreună cu dizabilitatea calculatorului alb, îl aduseră pe cel de-al treilea frate în casă. Pe la mijlocul verii, stăpâna casei hotărî că are nevoie de un exemplar clasic, mai puțin independent și tricky decât cel argintiu, dar mai sănătos decât cel alb. Într-o zi nu prea norocoasă la maternitatea de calculatoare, primi, după recomandarea asistentului care i-l selectă, un bebeluș verde metalizat. Arătos și acesta, elegant, inițial păru să fie personajul de care avea nevoie, dar ce să vezi! Avea și acesta sofisticarea lui…degetele din nou prea fine, și mintea nu era deloc în regulă! Memoria de scurtă durată nu funcționa, și se comporta mai bine cu extensii. Instrucțiunile nu erau nici ele comode (o listă lungă care le făcea să fie greu accesibile) și, într-o seară, se trezi brusc cu convingerea că era bondar, nu calculator, și bâzâi toată seara. 

Ce să mai creadă cineva bine intenționat? În aceste condiții, stăpâna casei rezolvă relația cu cel argintiu, îi trecu cu vederea ciudățeniile, și deveniră destul de buni prieteni, mai ales după ce observă ce voce frumoasă avea și cum nu obosea niciodată să cânte, chiar dacă muncea din greu….

Reclame