Ca idee, niciodată să nu spui niciodată imprimă o anume fascinație receptorului ei  – și nu doar prin structura circulară, ci și prin repetiția unui cuvânt cu semnificație decisivă. În limba engleză, impactul este și mai mare prin scurtimea propoziției, verbul a spune stând agățat între cele două adverbe de destin,  ca un jalon cu puteri magice, capabil să întoarcă pe dos o realitate care deja pecetea trecutului. Însă exact aceasta este semnificația ideii: realitatea fiind un construct continuu (chiar și atunci când este de domeniul trecutului, așadar cuprinde fapte care s-au întâmplat în mod obiectiv) ea poate fi reconstruită chiar și după decenii, prin reinterpretare. Filtrul subiectiv al martorilor întâmplărilor respective, cel care a înregistrat realitatea respectivă într-un anumit fel, se poate modifica ca urmare a comunicării cu alte personaje (implicate sau neimplicate), al creșterii experienței, al modificării repertoriului de valori, schimbării situației sau a priorităților personale, etc. În modul acesta, se poate ajunge nu chiar la modificarea firului istoriei (evenimentele fiind cele care s-au petrecut obiectiv) însă la translatarea acelei realități pe alte coordonate: la fel ca și cum, într-un teatru de dimensiuni impresionante, decorurile ar deveni cu totul altele (la nivel de contur, culoare, lumină) iar actorii principali ar interpreta dintr-o dată alte partituri, deși întâmplările de bază (scenariul, personajele și replicile) ar rămâne aceleași. Este un fapt bun sau rău? Probabil că mai degrabă bun, pentru că reinterpretările se fac în funcție de stadiul atins de fiecare personaj pe drumul greu al evoluției. În termeni de utilitate, realitatea reconstruită este un aspect esențial pentru nivelul atins în prezent, un punct de plecare pentru etapele viitoare. Cum evoluția poate fi considerată un „alpinism al sufletelor”, fiecare suflet are nevoie de o bază de la care să plece în explorare, iar această bază se schimbă continuu, cu cât pauza se face mai sus.

Dincolo de această interpretare, expresia never say never atrage atenția asupra variabilitățiii destinului ca răspuns la manifestarea individului: din moment ce proiecțiile individului pe ecranul de comandă al oceanului de informații universal se schimbă, se schimbă și setul de lumini& decoruri care hrănea o anumită ipostază a realității. Și astfel, de la never say never ajungem cu ușurință în logica unor povești nemuritoare….petrecute în realitate, de această dată 🙂