Dacă încercăm să comparăm rezultatul manifestării cu „macheta” inițială, desenul real va arăta cu totul diferit față de proiecție, mai complex și ușor depărtat de parametrii ideali imaginați. Aceasta se întâmplă în primul rând pentru că realitatea este mai complexă decât a putut estima mintea autorului (iar manifestarea respectivă este influențată și de context), iar în al doilea rând pentru că manifestarea încorporează în ADN-ul său și alte informații care se aflau în codul secret al sufletului, un fel de spațiu subteran care găzduiește programele de existență.

Ce se întâmplă, însă, cu proiectele de anvergură (de anvergură pentru viața individului, bineînțeles) care nu se realizează? Cum se face că anumite proiecte importante (căsătoria, nașterea unui copil, reunirea cu membri ai familiei, etc.) nu se realizează chiar dacă s-au investit resurse imaginative și acționale importante? Dincolo de planul lui Dumnezeu (care dă răspunsul definitiv la orice dilemă 🙂  ), putem observa câteva aspecte din atitudinea și acțiunea individului care pot fi premise de eșec:

(a) lipsa etapei a patra (renunțarea). Aceasta (spuneam că trebuie să intervină de câte ori e nevoie pe parcursul materializării) este, de fapt, confirmarea lipsei atașamentului (foarte importantă, de văzut analizele lui S.N. Lazarev);

(b) lipsa flexibilității. Spuneam că orice manifestare are și nuanțe colective și se realizează, în final, cu voia lui Dumnezeu; un suflet care nu vrea să vadă „semnele” pe care le primește și să își flexibilizeze acțiunile în funcție de aceste semne va persista inutil pe un drum care nu poate fi individual și independent 100%;

(c) lipsa receptivității. Proiectul, cum spuneam se poate materializa într-o formă care să nu fie foarte evidentă (pentru că nu coincide cu „macheta” imaginată); dacă individul nu demonstrează interes și nu răspunde la acest început de materializare, acesta poate să își oprească evoluția;

(d) lipsa înțelepciunii și a acceptării.  În unele cazuri răspunsul este „nu” din motive care devin evidente mai târziu (și de obicei, într-un alt punct al vieții, individul recunoaște utilitatea unei nerealizări).

Astfel, deși dureroase, și eșecurile devin o sursă de învățare…Ce este de reținut, însă, este că dorințele iau întotdeauna o formă în planul existenței. Plăsmuirile (sau gândurile/cuvintele) atrag întotdeauna realul, chiar dacă manifestarea poate să fie atât de discretă și/sau plasată într-un registru atât de diferit, încât să nu fie asociată dorinței inițiale….

Publicitate