afaceri


(Reflecții pe marginea proiectului EHR- Antreprenoriat pentru resurse umane, care începe să își culeagă roadele prin înființarea a mai mult de 150 de afaceri până în prezent.)

Unii ar spune că este cel mai prost moment de lansare a unei afaceri în România: prețurile sunt în urcare, tocmai a trecut o criză care a decimat un mare număr de firme în România (peste 100.000) iar analiștii cei mai pesimiști văd o nouă criză mondială la orizont. În același timp, pe piața internă românească, atât utilitățile, cât și forța de muncă tind să se scumpească, iar mediul nu este unul prietenos pentru antreprenori. Practic, orice demers de a crea un loc de muncă se soldează cu impozite atât de mari de plătit de către antreprenor, încât încercarea de a face rentabilă o firmă nouă pare să fie doar o sinucidere simbolică. Ca o ultimă tușă în acest tablou pesimist, putem adăuga birocrația, care induce cheltuieli de administrare suplimentare și care ar descuraja orice inițiativă.

Care sunt totuși cheile care pot transforma acest tablou în tonuri întunecate într-unul dinamic și plin de culoare? Sunt câteva la număr, par modeste dar folosite împreună pot descuia poarta  succesului:

  • Mai întâi, ideea. Unele idei de afaceri sunt atât de necesare pentru piață (vin dintr-o nevoie a pieței atât de intensă) încât cererea „lovește” firma de la bun început, surclasând celelalte cheltuieli care păreau mari la început. Deci, atenție pe idee! Nu jucați cărți de avangardă, nici cărți uzate în acest joc al antreprenoriatului. Mizați pe o idee simplă și care să aducă beneficii clare pentru piață.
  • În al doilea rând, planul. Multe afaceri de succes în România nu au avut un plan. Încă, în diverse medii profesionale (din păcate și în comunicare) experții se feresc să construiască strategii. Peste tot, este o prevalență a abordării tactice (sărim direct la „ce facem” fără să ne întrebăm „de ce facem”, „cum facem”, „unde vrem să ajungem”, cu ce impact și cu ce beneficii/riscuri/probleme colaterale. Așadar, planul! Nu este un termen din vocabularul vrăjitorilor. Este un termen plictisitor, din cărțile pe care experții nu le deschid sau le aruncă imediat ce ies din facultate. Dar da, planul poate fi o cheie magică dacă este folosit cum trebuie.
  • În al treilea rând, criza. Se spune că perioadele de criză nu sunt propice înființărilor de firme. Dimpotrivă, criza este doar un element de testare (se elimină doar modelele de afaceri neviabile). În realitate, crizele reprezintă oportunități de lansare și chiar de boom pentru o serie de afaceri (cele bine gândite, desigur).

Așadar, spre care dintre cele două părți ar înclina balanța? Spre contra, ar spune cei temători. Spre pro, ar spune cei îndrăzneți…

Anunțuri

Acum un an, la întoarcerea dintr-o călătorie care mi-a schimbat istoria personală – călătoria în Statele Unite – răsuflam ușurată regăsind hipermarketurile, supermarketurile și intimele magazine de cartier, în care supraviețuiește încă micul comerț. Aveam nevoie să regăsesc marketingul prietenos din aceste magazine, vânzarea „la bucată” (inclusiv la medicamentele din farmacii), produsele din galantare „pe gustate” sau promoțiile de la fiecare colț de raft din hipermarketuri, în weed-end.

În scurta mea călătorie pe alt continent, observasem că acolo totul este conceput pe scară largă și, în țara marketingului, nimeni nu se obosea să ofere posibilitatea adaptării coșului de cumpărături la nevoi. Nu avea sens să le explici, în impersonalul supermarket din Arlington, că mai stai doar câteva zile și nu ai timp să mănânci un carton de 10 iaurturi sau 1 kg de înghețată. Era clar că nu numai societatea americană, dar și marketingul american atinsese vârsta a treia și nu mai demonstra nici o disponibilitate de adaptare.

Pe de altă parte, marketingul românesc atinge uneori și o altă extremă, pe cea agresivă. Aici includ contractele încheiate prin telefon (de către firmele de internet sau telefonie) înainte ca un potențial  client să își dea acordul (pune o întrebare sau cere lămuriri), contractele în care clientul este mințit sau se omit unele prevederi – și, nu în ultimul rând, politica vânării clientului prin toate numerele de telefon în numele „prezentării ofertei noastre”. În special presarea potențialului client cu telefoane a atins o agresivitate greu de imaginat. Telefonul poate suna oricând, în ședințe, în meetinguri, în perioade de lucru, la 20,00 seara în ziua de vineri, considerându-se a priori că interlocutorul ar fi interesat de ofertă.

Iar această limită a agresivității a fost depășită pentru că sistemul de justiție este atât de prost organizat, încât drepturile clienților (sau ale oamenilor agresați cu oferte) nu sunt protejate de nimeni. Posibilitatea ca unui client cu o nemulțumire sau un solicitant oarecare să i se facă dreptate rapid, fără birocrație sau pierdere de timp și nervi, este aproape nulă. Și atunci?…Supremația este a celor care își iau singuri drepturi și profită la maxim de lenea unor instanțe care ar trebui să aplice legea.

S-a vorbit şi se vorbeşte des în spaţiul public despre parteneriate. Însă, în democraţia noastră din ce în ce mai wild, cuvântul a căpătat un sens cel mult simbolic. Sub aparentul parteneriat s-a ascuns adesea un individualism feroce, disperarea celor care nu au „zestrea” profesională necesară şi caută să câştige de undeva – pentru că întregul este mai mare decât suma părţilor. Şi tot sub deviza parteneriatului, termen de lemn gol de conţinut în cazul unor proiecte, s-a mai ascuns lenea, temporizarea şi incompetenţa (munceşte unul, câştigăm toţi). În fine, parteneriatul a mai fost eticheta elegantă a exploatării, prin diferenţa de statut şi acces la resurse (eşti mic, mai stai la coadă să obţii avantaje). Ca să nu menţinăm şi termenul învecinat, spiritul de echipă – şi el, de multe ori doar o draperie pentru modul de acţiune tipic românesc, cel de gaşcă…

Dar, în sfârşit, a sosit timpul pentru parteneriatele adevărate. De ce tocmai acum? Pentru că este acţiunea cea mai înţeleaptă care se poate iniţia în vreme de incertitudine şi criză. Banii, avantajele materiale şi statutul social se pot prăbuşi dintr-odată, dar oamenii şi mai ales reţelele rămân. Parteneriatul real presupune o „punere în comun a aptitudinilor, competenţelor şi resurselor” realizată cu scop şi condiţii transparente, şi poate fi salvator într-o criză socială (acută sau cronică). Mai rămân de evitat doar câteva „mici” probleme precum superficialitatea, tupeul, minciuna şi impostura, capcane care pândesc la tot pasul pe căutătorul de relaţii de afaceri durabile. Dar, cine a dat peste ele de mai multe ori în jungla românească ajunge să le simtă de la distanţă…