dezvoltare personală


Un concept important în disciplina devenirii spirituale îl reprezintă termenul de mesaj.  Ce este un mesaj? Este o idee, o frază sau chiar o succesiune de fraze cu aceeaşi temă, care revine la un individ, ca un răspuns (cerut sau necerut în mod conştient) şi totodată ca o rezolvare a unei dileme de existenţă (de exemplu, alegerea unui drum profesional, o decizie legată de locul de muncă, un impas în carieră, o lipsă importantă din viaţă, o problemă din familie – orice este legat de creştere şi dezvoltare, indiferent pe care din firele vieţii). Este important de subliniat că mesajul vine pe căi diverse: poate veni de la persoane, dar poate veni şi pe cale digitală, sau poate fi încadrat într-un context total diferit şi indiferent destinatarului (precum un joc sau o formulă scrisă pe o tablă de şcoală), sau, în final, poate apare ca o idee distinctă în minte, după un eveniment memorabil. Pe de altă parte, repetarea mesajului (care nu este obligatorie) nu se produce niciodată din aceeaşi direcţie (mai precis, mesajul poate fi repetat către acelaşi individ de către persoane care nu se cunosc reciproc), iar acesta este de fapt unul din indiciile care probează statutul de mesaj. În fine, atunci când mesajul vine de la alte persoane, nu există o relaţie direct proporţională între importanţa acestuia şi importanţa mesagerului în universul social al subiectului: mesaje importante pot să vină de la necunoscuţi şi de la oameni care nu par să aibă vreo vocaţie spirituală, la prima vedere. Acest proces (ca de altfel comunicarea în integralitatea ei, ca act social) se petrece pe baza fenomenului de rezonanţă energetică între persoane şi persoane, sau între persoane şi contexte. Cu alte cuvinte, cineva se află într-un loc sau într-o situaţie pentru că rezonează cu acea situaţie şi cu oamenii care îl înconjoară…teoria oglinzilor spune că atunci când relaţionăm cu alţii, relaţionăm tot cu o parte din noi înşine reflectată în acea persoană. (Aşadar, dacă oglinda nu este în regulă, ceea ce trebuie să schimbăm este propria persoană (şi aşa, ajungem la teoria reflectării în ceilalţi :), care este un subiect care trebuie dezvoltat separat.)

Dar să revenim. Mesajul este identificat ca atare prin ecoul pe care îl are în conştiinţa destinatarului, care îl izolează de restul contextului în care comunică, îl recunoaşte emoţional ca idee/soluţie importantă pentru ce are de făcut în continuare şi îl integrează ca pe un semnal important primit dintr-un plan superior al existenţei. Din păcate, primirea şi recunoaşterea unui mesaj nu presupun întotdeauna şi acţiunea în consonanţă cu acel mesaj. Aceasta se întâmplă pentru că drumul indicat poate fi extrem de greu şi aparent nelegat într-un mod logic de cursul actual al vieţii (de exemplu, un mesaj care ajunge la cineva extrem de implicat profesional, iar mesajul se referă la dedicarea 100% către viaţa personală sau către un hobby…poate fi valabil, dar este greu de pus în aplicare).

Alaltăieri (pe 20 iulie) când se împlineau 44 de ani de la primii pași ai lui Neil Armstrong pe Lună, am revăzut la TVR1 filmul Apollo 13. Ecranizarea din 1995 a romanului Lost Moon, scris de Jim Lovell (comandantul misiunii Apollo 13) și de Jeffrey Kluger, l-a avut pe Tom Hanks in rolul principal. O explozie la unul din rezervoarele de oxigen îi obligă pe cei 3 cosmonauți să anuleze ținta finală a zborului (Luna) și să caute împreună cu centrul de control soluții neconvenționale de supraviețuire și de întoarcere acasă. Filmul prezintă toate fazele de evoluție și management ale unei crize, și poate fi folosit chiar ca material didactic .

Dincolo de impactul crizelor asupra notorietății și reputației (misiunea a fost caracterizată în final ca „un succes dintr-un eșec”) filmul este demn de remarcat prin mai multe aspecte. Mai întâi, prin demonstrarea rolului creativității în gestionarea dezastrelor în special și a resurselor în general. Creativitatea nu este, așa cum se face confuzie adesea, doar o exploatare în comun a anumitor resurse sau o reinterpretare a unui repertoriu cunoscut și comun cu alții. Creativitatea este capacitatea de a da o altă utilitate unor resurse, de a inventa sau descoperi resurse noi sau de a obține rezultate inovatoare la folosirea acestor resurse. Așadar, nu se leagă doar de activitatea de scris (cum tind să creadă experții în publicitate…), ci se referă la toate sectoarele vieții.

Un al doilea aspect se referă la modalitățile de a câștiga atenția audiențelor și de a o menține. Un detaliu nu foarte subliniat în film se referea la faptul că nici o televiziune nu preluase transmisia realizată de cosmonauți din spațiu, pe motivul că „aselenizarea a devenit banală”. În schimb, odată criza declanșată, lumina reflectoarelor s-a întors brusc către protagoniștii scenei. Deci, o lege recentă și crudă a spațiului public spune că nu contează ce nivel de performanță are cineva, trebuie să iasă în evidență printr-un context sau eveniment excepțional.

Și în fine, al treilea aspect este cel mai de profunzime și se referă la perfecțiunea planului lui Dumnezeu. Ken Mattingly, care ar fi trebuit să facă parte din echipajul inițial ca pilot al modulului de comandă, a fost expus la virusul rubeolei și a fost înlocuit (a ajuns ulterior pe Lună, cu o altă misiune). În timpul crizei, Mattingly a fost unul din cei mai activi oameni de la sol în aducerea „naufragiaților spațiali” înapoi. Așadar, iată cum o pierdere poate deveni un câștig, dacă se schimbă contextul. Coordonarea spontană cu fostul coechipier lăsat la sol și perseverența acestuia s-au dovedit unul din factorii importanți ai salvării. Nimic nu e întâmplător, totul are un loc în planul de devenire al lumii.