facultate


(Ca în fiecare an, data de 1 iulie este urmată de o cădere masivă de audienţă a blogurilor/reţelelor sociale. În ciuda crizei, românii au pus deoparte nişte bănuţi pentru concediu şi se distrează, de obicei prin afară sau pe plaiuri rurale lipsite de Internet. În aceste condiţii, un autor de bloguri se simte de-a dreptul relaxat. O audienţă mai mică înseamnă întotdeauna o creştere a calităţii :))

Am mai multe subiecte în minte, despre care nu am reuşit să scriu din cauza ritmului profesional alert: deriva emoţională a tinerelor generaţii  (adică despre cum se confundă emoţiile/instinctele cu sentimentele), starea de moarte clinică a instituţiilor româneşti (ăsta e un subiect bun, dar am scris de prea multe ori despre asta, mă repet :)), proiecţiile emoţionale în relaţiile afective online (subiect psihologic, dar greu de rezolvat într-un articol de blog), intelectul din ce în ce mai slab al din ce în ce mai multor absolvenţi de master (subiect trist, care creează o senzaţie de inutilitate şi zădărnicie oricărui profesor) …optez, în cele din urmă, să scriu câteva cuvinte despre agonia învăţământului superior românesc.

Metaforic vorbind, partea superioară a sistemului educaţional românesc arăta, până de curând, ca o navă jumătate  corabie cu pânze, jumătate steamer, cârpită din mers în câteva şantiere improvizate, şi cu câteva inovaţii remarcabile prin unele părţi ale motorului. Cum-necum, reuşea să plutească şi chiar să şi menţină direcţia şi să transporte câteva minţi tinere spre oarece destinaţii profesionale. Acum, după noua lege a educaţiei, este ca şi cum va fi lovită de un aisberg, care se vede clar dar nu se poate evita. Bucăţile de gheaţă cad din toate părţile: apar limitări noi care afectează statutul profesorilor universitari (şi aşa precar), criteriile de eligibilitate pentru proiectele de cercetare sunt neaşteptate şi servesc la cele mai ciudate excluderi, aşa-zisele parteneriate între universităţi sunt de fapt absorbţii care vor declanşa lupte teribile pentru putere şi vor îngreuna modul de lucru şi aşa prea puţin suplu, vechile generaţii sunt debarcate la pensie dar noile generaţii nu pot să intre pentru că poarta universităţilor le este închisă…iar aşa-zisa reformă la nivel de conducere nu este decât prilejul pentru o re-politizare. Lupte de putere în interior, pe un vas care se scufundă…e prea caraghios, ar zice orice spectator. În fine, poate mai important este să ne gândim ce poate să facă acest spectator pierdut pe punte şi care vede aisbergul în faţa vaporului…

…fotografii de la lansarea cărţii „Relaţii publice – coeziune şi eficienţă prin comunicare”, autori Dumitru Iacob, Diana-Maria Cismaru, Remus Pricopie, la editura Comunicare.ro.

Proiectul nostru unic in peisajul academic românesc – unic mai ales prin forma de organizare şi prin calitate – a ajuns la a cincea ediţie (prima ediţie, inclusiv blogul, datează din 2007). Pentru că „patentul” de anul trecut (o „firmă” de dimensiuni mai mici, dar cu un control mai bun şi comunicare  uşor de realizat) a funcţionat mai bine decât varianta cu „dimensiuni mari” din anii 2008 şi 2009, păstrăm varianta cea mai eficientă (cea cu 45 de „angajaţi”). Nu este exclusă competiţia participanţilor sau concedierea…la fel ca într-o firmă reală. Atributele cerute sunt: apetitul pentru provocare, disponibilitatea pentru lucrul în echipă,  responsabilitatea. Pe lângă aceste trăsături, se cere „talent în comunicare” şi creativitate…aspecte care, fără îndoială, nu lipsesc în rândul studenţilor din anul I Comunicare şi Relaţii Publice. Rămâne să descoperim aceste talente :).

Tocmai m-am întors de la lansarea cărţii Fondul şi forma: o poveste culturală (Maria Iacob, Dumitru Iacob, editura Tritonic, lansarea a avut loc la Târgul de Carte Gaudeamus). O răsfoiesc, cu satisfacţia primei deschideri a unei cărţi „proaspăt ieşite din cuptor”. Tema este o reluare a dilemei care a marcat toată cultura secolului XIX, privită dintr-un unghi nou: este important nu numai cazul pseudomorfozei (al „formelor fără fond”) ci şi cazul noomorfozei  (al fondului care nu şi-a găsit încă forma)… Dar nu asta surprinde, la prima lectură, ci varietatea câmpurilor care se intersectează, formând un mozaic „personalizat”: filosofia, studiile organizaţionale, relaţiile publice, securitatea şi globalizarea. Este o carte postmodernă prin polifonia informaţională şi valenţele de stil: cu interogaţii retorice, cu experienţe şi emoţii încorporate în discursul uneori metafizic şi argumentativ, alteori liric sau memorialistic. Este o ilustrare pe viu a ideii de Opera aperta, prin dialogul incitant cu cititorul, prin semnul „egal” pe care îl pune între autori şi publicul cărţii.

Dincolo de aceste observaţii, cartea este o pledoarie pentru comunicarea între fond şi formă şi o invitaţie la identitate şi autodescoperire culturală. Dilema culturală a secolului XIX, reluată în ultima vreme odată cu integrarea europeană şi deschizând aceleaşi vechi „răni” naţionale, este rezolvată de autori în mod creativ prin explorarea relaţiei între cele două concepte şi a ipostazelor posibile: pe termen lung, nu rezistă nici forma fără fond (pentru că fondul va modifica trăsăturile formei „străine”) şi nici fondul fără formă (pentru că este doar o stare intermediară, care fie urmează genezei, fie precede distrugerea culturală).

Mă opresc aici şi vă invit să citiţi cartea :).

În taxi, în drum spre doctoratul lui Claudiu. Sunt uşor îngrijorată, am plecat târziu şi nu ştiu cum este traficul azi. – Unde vă duc? mă întreabă şoferul. – La Facultatea de Sociologie. Mă priveşte nedumerit. – …Schitu Măgureanu nr. 9. – Nu am mai auzit de facultatea asta. În ce an sunteţi? – Am terminat. – Atunci, vă duceţi să vă luaţi diploma? (Întrebări din seria „Bună, unde e profa?!”…) – Mnu. Mă duc să asist la un doctorat. – Aha, deci aţi terminat demult. – Da. – Şi la ce este bună facultatea asta – Sociologia? Ce face un sociolog? Îi explic, pe înţelesul lui, ce poate să facă un sociolog: să analizeze calitatea vieţii, să urmărească opinia publică, să ajute pe manageri să conducă mai bine, să ajute la reformă în diferite domenii …- A, doar atât? spune el dezamăgit. Păi ce, îţi trebuie o facultate să faci chestia asta? Eu le-aş desfiinţa pe toate. Aş putea să îi spun în continuare că sociologia este esenţială într-o societate democratică; că atâta vreme cât există domeniul, şi cei mulţi şi nevăzuţi se pot vedea şi au un cuvânt de spus, nu mai sunt straturi de oameni fără identitate şi personalitate; iar cei care conduc pot să ia măsuri sau să iniţieze politici publice în funcţie de ce descoperă sociologii (şi unii dintre ei o fac…chiar şi în România). Mă abţin, totuşi, de la explicaţii, de vreme ce nu pot să aibă nici o eficienţă. Îmi dau seama că aceasta este una din cele mai îngrijorătoare constatări la nivel de valori: nu numai că păturile sociale s-au separat şi evoluează paralel, dar educaţia, formarea, instruirea sunt egale cu zero pentru mulţi. Şi atunci cum să evolueze o societate?…Dacă facultăţile nu sunt bune de nimic şi mai bine le-am închide pe toate…că tot se pricep toţi la toate şi fără ele…

Chiar, am uitat să îl întreb pe Claudiu: la ce e bun doctoratul?!

(Puteţi să îl felicitaţi, că merită 🙂 ) 

Semnalele din mediu spun că s-a epuizat spaţiul Galei Absolvenţilor de anul acesta (vor mai fi, sper,  şi alte ediţii începând cu 2011).

Cu voia cititorilor, închei Gala cu un invitat supriză: eu însămi :). Zilele acestea,  încercând să fac selecţia obişnuită de primăvară în teancurile de lucrări şi dosare din biroul meu improvizat, am dat peste lucrarea cu care am absolvit Masteratul de Comunicare şi Relaţii Publice (cel pe care îl coordonez acum) în urmă cu zece ani, în februarie 2000. Răsfoind lucrarea, am urmărit nu neapărat rigoarea ştiinţifică sau articularea ideilor: este o lucrare care reflectă din plin perioada romantică a Facultăţii de Comunicare, atmosfera aceea efervescentă şi creativă care prevesteşte conturarea unui proiect remarcabil, aşa cum este ea astăzi. Iată un fragment care prezintă iniţiativele promoţionale ale studenţilor de anul I în toamna anului 1999:

Studenţii au realizat o serie de afişe plasate pe zidurile exterioare ale clădirii prin care atrăgeau atenţia asupra avantajelor oferite de Facultatea de Comunicare. Acestea, realizate în stil poetico-umoristic, au constituit o verigă de comunicare cu candidaţii potenţiali, pentru că transmiteau mesaje uşor de reţinut şi foloseau expresii semnificative pentru vârsta lor: „De ce un an pe bară/Şi să pierzi încă o vară? Dă la două facultăţi/Să nu crezi că tu nu poţi/Dă şi la Comunicare/Pentru că e cea mai tare!”. Un alt afiş, cu titlul „Anunţ matrimonial”: „Facultate tânără, de stat, acreditată şi frumoasă, cu reale perspective de reuşită, caut tânăr absolvent de liceu, potent intelectual, iniţiat în filosofie, în vederea stabilirii unei legături serioase şi de lungă durată.”

Ideea afişelor a avut şi un efect pervers: înscrierea la admitere a căpătat aspectul unui minirăzboi între echipele  facultăţilor din SNSPA. Celelalte echipe comentau din „off” şi acuzau echipa studenţilor de la Comunicare de „concurenţă neloială” pentru că nu îşi imaginaseră că este posibil genul acesta de marketing pentru servicii educaţionale. Însă perspectiva de marketing este perfect legitimă: într-o societate în care se dezvoltă economia de piaţă, universităţile nu pot supravieţui decât promovându-şi oferta de educaţie. Dinamica şi dezvoltarea lor ulterioară depind în mare măsură de reuşita acţiunii de promovare.

Anunţ pentru studenţi: au mai rămas câteva locuri la cursul în limba engleză Blog Communication in Contemporary Society. Cei interesaţi se pot înscrie la adresa diana.cismaru@comunicare.ro, în cursul acestei săptămâni. Se pot înscrie studenţi ai Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (inclusiv specializarea psihologie) anul II, III sau master. Detalii despre curs am publicat pe blogul care va funcţiona ca suport didactic pe toată durata cursului.

Întrerup Gala Absolvenţilor cu un anunţ pentru anul I: astăzi se lansează, la cursul inaugural de Introducere în Teoria Organizaţiilor, proiectul Intelligent Communication 2010. Studenţii vor fi, pentru trei luni, „angajaţi” într-o firmă de exerciţiu care îi va ajuta să îşi dezvolte abilităţile profesionale şi de comunicare rezolvând sarcini asemănătoare celor dintr-o firmă reală de PR. Timpul a demonstrat că proiectul nostru ajută nu numai  la formarea studenţilor, ci şi la orientarea lor profesională: simularea situaţiilor îi ajută să îşi dea seama care este rolul în care se potrivesc cel mai bine. Pentru cei interesaţi, locurile disponibile sunt publicate aici. Succes întregii echipe din 2010!

Cât de departe poate ajunge un absolvent al Facultăţii de  Comunicare? Oricât de departe…drumurile îi sunt deschise. Continuarea postării lui Andrei Dospinescu ne demonstrează modul în care abilităţile formate în facultate îl ajută să îşi construiască o carieră de excepţie în domeniul cercetării.

Daca ar fi să subliniez ceva care să iasă în relief aş selecta, tot ca o alegere personală, capacitatea extraordinară de formare pe care a avut-o comunitatea Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice. Nu lucrez în domeniul relaţiilor publice. Lucrez la Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice unde sunt şi în ultimul an de doctorat. Am publicat o carte în domeniul tezei mele de doctorat, peste 30 de articole şi am avut ocazia să-mi prezint cartea la un seminar din Chicago. Timpul mi-l împart între două proiecte europene, o serie de proiecte interne, predarea unor seminarii aplicate de econometrie, activităţi de recenzor, lucrări pe domeniul inflaţiei, şomaj şi politici de ocupare, politici monetare, strategii în domeniul industriei, modelare econometrică, precum şi modele de simulare pe calculator (domeniul economie experimentală, modelarea dinamicii populaţiilor de agenţi din perspectiva modelelor specifice ecologiei economice, ştiinţa complexităţii, teoria jocurilor). Poate este “departe” de domeniul comunicării şi relaţiilor publice, dar nu chiar atât de departe pe cât pare. Folosesc în fiecare zi un mod de gândire format în facultate, un anumit mod de a vorbi, de a şti când să nu vorbesc, ce să spun şi cum să spun,  anumite reflexe de comunicator pe care mi le-au format profesorii în cadrul cursurilor şi seminariilor aplicate şi asta înseamnă foarte mult. Toate momentele frumoase au un final, dar cele care contează te ajută să fii mai bun.

Andrei Dospinescu

Andrei Dospinescu face parte dintr-o altă generaţie „de aur”, definitorie pentru „adolescenţa” Facultăţii de Comunicare. Astăzi, el ne împărtăşeşte câteva amintiri din timpul facultăţii. În afară de amintirile paralele pe care mi le-a trezit relatarea lui, mi-a plăcut să urmăresc traseul emoţional care transpare în spatele traseului formativ. Aşadar, între ingredientele care definesc un absolvent de vârf al Facultăţii de Comunicare (şi îl diferenţiază de absolvenţii altor facultăţi :)), vom găsi negreşit şi unul aparte: căldura sufletească.

Ce înseamnă sa ai sentimentul apartenenţei la o comunitate? Probabil că nu stă în carnetul de student pe care îl primeşti în primul semestru,  poate într-o anumită masură stă într-un spaţiu fizic care în timp şi devine foarte familiar, cu săli de clasă şi locuri care capătă dimensiunea unor amintiri. Poate mai mult decât atât, o comunitate înseamnă un mod de a fi şi de gândi, iar modul acesta se învaţă. Prin urmare pentru mine Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a fost un loc de formare. Sunt prea multe lucruri de spus, aşa că voi selecta câteva din memorie. Primul an, prezenţa inconfundabilă a domnului Frigoiu, prestanţa domnului Chiciudean, multe seminarii şi cursuri frumoase, colegi de care m-am simţit ataşat, cu care mă distram, cu care intram într-o competiţie reuşită care ne făcea mai buni. Îmi aduc aminte de clubul de dezbateri parlamentare, regionala de debate, discuţiile faine şi moţiunile serioase sau trăsnite. Al doilea an, deja mă simţeam integrat în comunitate, începeam să îmi dau seama ce aş vrea să fac. Tot selectiv, cursurile domnului Borţun, seriozitatea şi rigoarea domnului Iacob. Al treilea an, bursa Socrates la Perugia, unde am început să mă orientez pe direcţia pe care mă îndrept acum. Anul patru, licenţa şi  simularea Dacia 2003, în care am dormit cam trei ore pe noapte şi am vazut ce înseamnă gestionarea unei situaţii limită din perspectiva celulei de gestionare a crizei. După facultate am avut şansa să predau în aceleaşi săli de seminarii în care am stat ca student Este o experienţă mentală în primul rând, o experienţă cu o încărcătură simbolică deosebită. Am rămas cu amintiri deosebite şi am avut ocazia de a cunoaşte mai bine doi profesori dragi, Dumitru Iacob şi Diana Cismaru.

Andrei Dospinescu

Pagina următoare »