network society


Hiperconectivitatea a fost descrisă ca un concept asociat societății în rețea și care se referă la creșterea modalităților complexe de conectare a oamenilor și organizațiilor, prin intermediul device-urilor electronice, în toate formele care implică relația reciprocă între oameni, dar și între oameni și dispozitive. Caracteristica principală a hiperconectivității a fost considerată, în primul rând, capacitatea de a vehicula fluxuri enorme de date la nivelul indivizilor și organizațiilor, al căror volum depășește cererea de informație. Alte trăsături subliniate au fost: ubicuitatea (prezența virtuală continuă a utilizatorilor), accesibilitatea, bogăția de date, interactivitatea și capacitatea de înregistrare și stocare a datelor.

Analizele succesive ale acestui fenomen au constatat atât depășirea repetată a unor praguri (chiar dacă se considera că s-a ajuns la un vârf de posibilități/ încărcare/pătrundere, acesta a fost depășit în mod continuu) cât și ambele fațete (pozitivă și negativă) ale fenomenului. Asupra acestor fațete m-aș opri și eu, observând o schimbare radicală a network society în ultimii ani, societate care pare să tranziteze simbolic, din punctul de vedere al digitalizării, pe o orbită eliptică. După ce, o serie de ani, a evoluat prietenos, oferind, prin dezvoltarea device-urilor și aplicațiilor, posibilități de selecție și control în mediul virtual  care au crescut independența utilizatorilor și avantajele acestora, situația s-a schimbat radical. În prezent, automatizarea site-urilor și interconectarea rețelelor și device-urilor electronice favorizează manipularea și urmărirea utilizatorilor fără voia lor (ca într-un cadru de supraveghere uriaș, un Big Brother digital). Pe de altă parte, decalajul tehnologic realizează clivaje din ce în ce mai mari între organizații și între societăți (pentru că deja, atât la nivel individual cât și organizațional, tehnologiile care presupun rămânerea în flux sau în piață devin din ce în ce mai sofisticate și mai scumpe)  dar și între indivizi, care, devenind din ce în ce mai prezenți „în rețea”, sunt din ce în ce mai deconectați de mediul real. Este de așteptat, așadar, ca pe măsură ce societatea în rețea se îndreaptă inexorabil spre afeliul acestei orbite, atmosfera socială să devină din ce în ce mai rarefiată. Probabil, reacția unor indivizi, care și-au dat seama că implicarea crescândă și nelimitată în spațiul digital este un drum fără întoarcere, dar mai ales fără sens din punctul de vedere al misiunii lor individuale pe Pământ, va fi rezerva și apoi retragerea…

Anunțuri

Există o serie de personaje – din păcate, frecvente în spațiul public și uneori extrem de vizibile în spațiul mediatic – care trăiesc și chiar își întemeiază ascensiunea profesională pe baza preluării și/sau subtilizării energiei altora din mediul proxim. În această postare nu voi vorbi despre cei care „se lasă exploatați” de bună voie, datorită unor probleme emoționale nerezolvate (de exemplu, tema dominării de către oricine cu autoritate, datorită unei relații nerezolvate cu tatăl, sau tema complianței cu orice preț datorită unei traume create prin abandon). Acestea se situează, mai degrabă, în sfera patologiei psihologice care facilitează schimburile energetice în defavoarea celor care cedează energie. Aș vorbi, însă, despre mecanismele de preluare și de furt de energie, pentru că acestea sunt mai puțin cunoscute, ca și despre manifestarea lor în contexte publice (cum ar fi, de exemplu, interminabilele și uneori inutilele ședințe din mediul instituțional sau de management de proiect).  La nivel de comportament, „exploatatorii” se manifestă printr-o serie de elemente destul de ușor de recunoscut: monopolizarea timpului de discuție prin conținuturi nerelevante (care urmăresc să plictisească/enerveze audiența), contrazicerea interlocutorilor de dragul de a contrazice (cu toate că punctele de vedere exprimate nu sunt coerente între ele), negarea ierarhiilor și a responsabilităților asumate (prin omiterea unor trepte ierarhice și a rolurilor prescrise) sau chiar sabotajul implicit. Acestea sunt elementele de comunicare care pot face parte dintr-o strategie de destabilizare energetică, însă mai sunt și cele emoționale (care se aplică, evident, doar în colectivele în care pot fi exploatate asemenea corzi, de tip afectiv): îngrijorările exagerate, apelul la emoții, amintiri și valori comune, reproșurile, conflictele mocnite sau deschise. Acestea din urmă, de altfel, sunt întotdeauna cereri mascate de energie din partea celor care le provoacă (și se manifestă mai des în sfera personală decât în cea profesională sau publică, deși le putem întâlni frecvent și în aceste medii). În toate cazurile, persoanele care au lucrat la echilibrul lor emoțional și la armonia lor internă (obținând, astfel,  prin centrarea pe sine, un nivel energetic superior celorlalți) au de pierdut, pentru că descentrarea (care se produce lesne la indivizii de bună credință și neinițiați în ABC-ul energetic) se produce imediat dacă ei cad în capcana: supunerii, complianței, îndoielii,  regretelor, schimbării de atitudine, sau pur și simplu a lipsei de protecție.  Despre mecanismele de protecție este foarte mult de discutat (într-o postare viitoare), însă un aspect este sigur: destabilizarea energetică se produce mai ușor în mediul real, unde proximitatea fizică permite mai mult utilizarea acestor tactici intuitive din partea vânătorilor de energie. M-a întrebat cineva, de curând, dacă destabilizarea energetică (sau furtul și atacul energetic, ca variante mai dure) se poate produce și la distanță (prin mediul online sau pur și simplu la distanță): răspunsul este da, numai că, dacă este să ne referim la situațiile din mediul online, ele permit un control mai mare al situației de către utilizator, care poate să se extragă din interacțiuni cu mai mare ușurință. Așadar, iată și unul din avantajele vieții virtuale, într-un context în care dezavantajele se accentuează în ultima vreme…

În lumea din ce în ce mai despuiată de valori în care trăim, procesele și fenomenele cu adevărat importante se petrec lent și în surdină, în adâncurile tectonice ale vieții subtile a planetei. Vedete pe scena publică sunt crizele politice, amenințările crizelor materiale și faliile pe care se petrece existența omului contemporan (om care evoluează pe aceste margini înguste, care separă vârfurile iluzorii ale confortului material și psihologic de prăpăstiile care pot înghiți îndată bunăstarea omului postmodern) – în timp ce evoluțiile importante se petrec discret, devenind vizibile doar prin transformări colective de anvergură. În ceața consumeristă care a cuprins o bună parte din omenire, millenials se mișcă somnambulic, într-o narcoză permanentizată, fără să înțeleagă consecințele pe care deconectarea digitală le va avea asupra lor în viitor. Deconectarea este triplă ca dimensiune, în toate cele trei puncte ale axei temporale: pe de o parte,  sunt desprinși total de trecutul colectiv, pe care nu îl cunosc (pentru că nu mai citesc cărți și ignoră complet cultura și istoria universală), cât și de prezentul fizic – de care sunt deconectați, pentru că sunt închiși digital în mica lor nișă socială, considerând greșit că în acvariul lor nu vor pătrunde niciodată decât elementele pe care le selectează ei (o greșeală pe care nu o fac doar millenials, ci majoritatea oamenilor,  considerând că și-au luat suficiente mijloace de protecție individuală și lucrurile neplăcute nu li se vor întâmpla lor). În ultimă instanță, sunt deconectați și de viitorul lor, care se proiectează în fiecare moment al prezentului (și pe care nu îl pot influența prea mult pentru că au ales o postură evitantă, pasivă, în care sunt mai mult spectatori decât actori). În aceste condiții, speranțele vehiculate în spațiul public (de genul „generația necompromisă de comunism, care va repara cutare sau cutare aspect”) sunt marcate de un optimism forțat. Pentru performanță este nevoie de o bază de educație foarte bună – iar generațiile de după 1989 nu au cum să ajungă la nivelul de educație al generațiilor anterioare, pentru că acestea din urmă sunt produsele unui sistem de educație punitiv, dar performant, și al unui model de organizare socială în care educația reprezenta un mijloc de ascensiune socială (model social care s-a destrămat din punct de vedere valoric și simbolic după 1989). Pe de altă parte, generația X (cea din România, în special) este în întregime responsabilă de conduita actuală a millenials, pe care i-au încredințat unei lumi consumeriste, în dorința de a evita pentru copiii lor lipsurile materiale în care au crescut. Numai că lipsurile materiale i-au ajutat pe ei (generația X) să câștige un bagaj mult mai solid pentru viață, în timp ce generațiile de tineri despre care vorbim sunt nu numai deconectate social, lipsite de modele și repere morale, dar sunt și fragile psihic (cu rezistență scăzută la stres și mai ales cu dorință scăzută de implicare și perfecționare, pe toate planurile).

Ce este de făcut? Nu se poate da un răspuns, pentru că educația generațiilor nu se repară cu o strategie și nici măcar cu măsuri paleative care se desfășoară de la o vârstă încolo. În etapele de evoluție ale unui om, atunci când se pierd elemente fundamentale, ele nu se mai pot înlocui ulterior. În asemenea cazuri, universul (sau mai direct spus, Dumnezeu) intervine și corectează o anomalie, numai că această corecție este întotdeauna dureroasă…

Recent, m-am reauzit cu o prietenă care a emigrat în Spania acum 18 ani. După ce a trăit în Spania mai mult de zece ani, a câştigat cetăţenia spaniolă şi a ajuns să se integreze atât de mult încât şi visele se derulau în spaniolă, a luat hotărârea să schimbe ţara, datorită crizei economice care s-a manifestat destul de pronunţat după 2008. Zis şi făcut. După ce a prospectat terenul european (Germania şi Austria, în primul rând, pentru care pledau şi buna cunoaştere a limbii germane), s-a oprit la Franţa, având ca motiv principal protecţia socială extrem de dezvoltată. Aici, alte provocări, datorate în primul rând „accentului românesc” cu care vorbea limba franceză (inacceptabil pentru că limbile străine şi conversia lor erau principalele abilităţi ale poziţiilor pe care le ocupa în diverse contexte instituţionale). În final, după eforturi perseverente, se rezolvă şi problema aceasta. În final, portofoliul cuprinde cinci limbi străine (spaniola, franceza, germana, engleza şi puţină rusă) ca să nu mai considerăm limba română, devenită între timp străină pentru ea…

Dar nu despre asimilarea limbilor străine voiam să vorbesc în această postare, ci despre multitudinea dimensiunilor cetăţeniei pe care le dobândeşte un expat român.  S-a vorbit mult (dar nu suficient de mult) despre dezrădăcinare şi patriotism sau lipsa lui, despre drama celor plecaţi şi despre problemele de adaptare la alte medii culturale sau la alte medii de lucru – dar despre desprinderea completă încă nu s-a vorbit. Anume, există un segment de expaţi români care nu numai că se feresc să se întoarcă în ţara unde s-au născut şi nu duc nicidecum dorul României, dar nu se poate spune că s-au integrat definitiv în altă cultură. Sunt cetăţean al planetei, afirma cazul relatat mai sus, nerecunoscându-şi apartenenţa faţă de o anumită ţară. La o analiză mai îndeaproape a stării de spirit a unui asemenea subiect uman, ataşamente afective există, într-adevăr, există şi reţele sociale sau locuri şi amintiri de suflet, dar nu există un „acasă” hotărât şi irevocabil. Cetăţenia şi identitatea internaţională sunt posibile datorită globalizării, care a făcut posibilă migraţia totală, prin care migrantul pleacă şi cu sufletul, tocmai pentru că suporturile de învăţare accesibile pe nenumărate căi fac posibilă adaptarea succesivă la multiple culturi. Fără îndoială că nu doar disponibilitatea de a abandona cultura nativă pe fondul unor frustrări este motorul acestui fenomen, ci şi inteligenţa culturală (cu alte cuvinte, nu trebuie doar să vrei, trebuie să şi poţi…). Inteligenţa culturală joacă un rol instrumental important în tot acest proces de internaţionalizare a identităţii cuiva (inteligenţa culturală fiind capacitatea unei persoane de a funcţiona eficient în contexte culturale diverse – definiţie dată de Ang, Van Dyne  & Koch, 2005 – mai multe despre acest subiect aici). După cum vor constata cei care au curiozitatea să cerceteze puţin sfera inteligenţei culturale şi locul ei în tabloul inteligenţelor multiple (care înfloreşte în ultima vreme în peisajul psiho-sociologic), abilitatea de a asimila o limbă, deşi importantă, este doar una dintr-un ansamblu de abilităţi. Dincolo de acest subiect nou şi divers al rolului inteligenţei culturale în internaţionalizare, rămâne întrebarea tulburătoare asupra consecinţelor ultime ale globalizării la nivelul identităţii şi vieţii indivizilor.

1) In academic attitude and skills: Do less effort and focus better

Do it again. In 2012 I positioned myself as a senior researcher opening new fields in Romania as: online reputation management,  organizational learning, e-learning and innovative teaching methods. My academic brand includes also a strong orientation to practice, as a stimulating factor for research and teaching.

Also, in 2012 I turned back and completed some gaps in my skills (such as use of statistical research methods near the classic ones, if needed) and in the same time I looked to new approaches (especially methods for web research). I spent two months in improving my academic writing style in English (that was not simple at all :)) and gained more flexibility while teaching in English.

Do it better. I want to define better the areas and paths of action and restrain the non-effective ones. On the other hand, now with the gaps completed, there is room for development.

2) In professional networking: Correlate objectives with actions

Do it again. In 2012 I became international in my professional relationship and this had a fine effect. I met some of the best academic experts in my fields and received an encouraging feed-back.

Do it better. In 2012 I participated in 7 international and important conferences (6 of which were academic) with 8 original papers, and made presentations in two scientific workshops (a huge effort, as a total). In future I will choose only focused events, with specific knowledge gains.

3) In professional publications: Maintain target and frequency

Do it again. In 2012 I improved my personal record of one professional book per year to five years consequently and also published my first novel. I have signals from readers that the books were received just as I meant (though only from a quality public, just as this blog). Also, my articles addressed to special issues as the online reputation management, which I hope to found as a distinct academic field.

Do it better. I will coordinate a book (in Romanian) about Entrepreneurship and managerial abilities. My other articles and chapters will be conceived in view of a book on online reputation (in English), intended for 2014. Finally, I want to translate my novel in English and begin to write another.

4) In management skills: Choose competent employees, or work alone

Do it again. I completed all the duties of a Chair of Public Relations Department and had some positive initiatives for our college. On the other hand, I was the second position in the management team of EHR (Entrepreneurship for Human Resources) project. I improved to excellence my implementation ability and became able to do almost the impossible.

Do it better. The institutional area in Romania is less competitive than the private area and offers little options in selecting employees, in rewarding or sanctioning of the practices. In spite of this, I will select only competent and  learning-oriented people to work with, or I will prefer to work alone.

5) In professional partnerships: See the landscape in change

Do it again. In 2012 I was opened to new business partnerships, but careful in observing details under statements and appearances. I will continue to be opened to new relationships, considering that the  surprises (pleasant or unpleasant) could come from everywhere.

Do it better. I will be more flexible in seeing every relationship in evolution and change. If an old partnership went well, it’s not necessarily fine  in all circumstances. On the other hand, old competition relationships might become fine collaborative relationships.  Finally, the affectiveness (nor positive, nor negative) shouldn’t be involved at all in professional relationships.

6) In mentorship area:   Build frame and measurement

Do it again. I have two brilliant assistants (doctoral students), and I hope to help them discover the best of their potential and transform it in value. Near them, there are also some graduates (came from the Connections experience, mainly) that seek to maintain communication and collaboration with me.

Do it better. Would be useful to have a clearer frame for mentoring, and even measure its effectiveness :).

There are also five other levels of resolution, but I will keep them private. Good luck to every learning soul in 2013 :).

Într-adevăr, cartea lui Jim Lecinski are toate semnele succesului imediat de piață: titlul sugestiv, structura  facilă, idei noi, ancorarea în realități imediate care țin de digital marketing. E o carte tehnicizată, palpitantă pentru inițiații și pasionații în marketingul social media, dar ermetică pentru cei care încă trăiesc în mediul real. Chiar și așa, un utilizator nespecializat care deschide cartea înțelege câte ceva din schimbările de ultimă oră aduse de convergența noilor tehnologii în marketing. Ele sunt de o asemenea anvergură, încât răstoarnă cu totul strategiile tradiționale din domeniu, prin apariția unei noi ipostaze a clientului, a informației și a construirii relației companie-client, și prin instituirea spațiului online ca instanță legitimă în construirea reputației.

Să revenim la carte și la mesajul ei principal. În același timp cu aducerea în prim plan a unor inovații în comportamentul social, cartea suferă și de “defectele” cărților americane de acest tip. Este o carte actuală, dar, prin abuzul de date valabile pe moment, și o carte perisabilă. Este o carte de impact, dar intră prea puțin în esența fenomenului și, din dorința de a da cât mai multe soluții practice, trece pe lângă ocazia de a crea valoare adăugată prin conținut. De altfel, nici nu pare să fi fost aceasta intenția, mai degrabă cartea și siteul au fost concepute ca “momeală+undiță” pentru crearea unei baze de date cu utilizatori interesați de ZMOT.

Însă nu merg mai departe cu critica de profunzime, pentru că ideea care merită subliniată este alta: “The Zero Moment of Truth” poate fi aplicată cu succes în brandingul personal. “Decizia de cumpărare” este similară cu momentul în care un candidat este angajat sau ales dintre alți candidați, sau cu momentul în care se leagă un parteneriat profesional temporar sau de mai lungă durată. Decizia de cumpărare se ia prin comparația “produsului” uman cu alte “produse” disponibile pentru același serviciu. Care sunt factorii care contribuie la luarea deciziei? Unul dintre ei este, cu siguranță, informația disponibilă în mediul online, care formează profilul reputațional al candidatului. Un alt factor sunt “semnalele” pe care le trimite candidatul către angajator, prin canalele care îi stau la dispoziție: CV-ul, comunicarea în timpul recrutării sau modul în care se ajustează la nevoile angajatorului pe parcursul procesului de selecție. Iar un alt factor (care deja ține de “Second Moment of Truth”) rezultă din primele “probe ale produsului”, adică prima perioadă de lucru a noului angajat.

Așadar, aspiranții la un brand personal puternic și la locuri de muncă avantajoase trebuie să urmeze, conform cărții, câteva reguli simple: să fie prezenți la locul potrivit, să fie prezenți cât mai des (aici este vorba de vizibilitatea online, în primul rând) și cu conținutul potrivit. Până aici, e simplu. Îndeplinirea acestor reguli, însă, este mai complicată, ca și trecerea cu bine de perioada de probă (despre aceasta, cu o altă ocazie).

Jim Lecinski, Winning The Zero Moment of Truth- Handbook, free Google e-Book, www.zeromomentoftruth.com, 38 p.

 

“The Fifth Discipline – The Art and Practice of the Learning Organization” de Peter Senge se compară, ca ecou și impact, cu alte cărți intrate în istoria comunicării organizaționale, precum “In search of excellence” de Peters și Waterman, sau „The Emotional Intelligence”, de Goleman. Era timpul ca această carte – pilon pentru practica organizațională actuală să fie tradusă în românește (la editura Busines Tech, se poate găsi în librării).

Cartea este scrisă într-un stil seducător, alert, care demontează o bună parte din stereotipurile și modelele funcționale tradiționale apte pentru anii ’80-90, introducând în schimb o serie de noțiuni și concepte utile pentru practica „anilor tulburi” care au venit atât de abrupt la începutul mileniului XXI. Exemplele sunt puține și inteligibile, astfel încât cititorul neinformat despre specificul mediului de afaceri american, precum și cel nu foarte avansat în studiul organizațiilor pot să înțeleagă și să asimileze cu ușurință.

Care sunt cele cinci “discipline” necesare cuiva care își propune să construiască o “Organizație care învață”? Ele sunt totodată cele cinci căi pe care un lider transformațional trebuie să le urmeze pentru a atinge scopul dorit: măiestria personală, eliminarea modelelor mentale sau a clișeelor, viziunea împărtășită, învățarea de echipă. A cincea disciplină, chiar dacă pare (la prima vedere) de mai mică importanță decât celelalte, este gândirea de ansamblu (sistemică) – și doar cei care au o experiență managerială în spate pot să înțeleagă importanța unei asemenea gândiri. Fundamentul acestei gândiri este viziunea ca stare generatoare de realitate, dar la fel de importantă este perspectiva integratoare (combinarea unor bucăți de “puzzle” într-un model care se poate vedea doar de la “înălțime”). Și, în continuare logică, teoria sistemelor, deloc depășită dacă este așezată într-un context nou, oferă suficiente resurse pentru o interpretare creativă a situațiilor.

Fiecare disciplină are regulile ei “artistice” și dificultățile inerente. Mai mult decât atât, un context cum este cel românesc actual pune piedici destul de mari pentru orice încercare de a actualiza acest model. Însă, pentru cei câțiva aleși care vor fi lideri – care nu se văd prea mult în planul public actual și care au acumulat abilitățile necesare pentru a realiza cele cinci discipline într-o societate a viitorului – transformarea poate să înceapă. Ei vor atinge arta de a vedea atât “pădurea” cât și “copacii”…