spiritualitate


Într-o convorbire recentă, o minte tânără și neliniștită m-a provocat să vorbesc despre destin și liber arbitru. O concepție răspândită este aceea că există un „destin”, o predestinare în viața fiecărui om, că anumite întâmplări (și în special, încercările) sunt trimise de Cel de Sus (sau de către Univers, pentru liberii cugetători) pentru un motiv care este cunoscut doar în planul divin.  Această credință este foarte comodă pentru că în acest mod omul poate invoca „destinul” pentru a se prevala de imposibilitatea de a face ceva într-un moment sau altul, sau pentru a se complace in starea de victimă.

Dar cum ar fi dacă omul și-ar asuma responsabilitatea integrală pentru ceea ce se întâmplă în viața lui?…Primul nivel de interpretare al responsabilității integrale este acela că, dacă nu este liber în a alege ce i se întâmplă în viață, omul este întotdeauna liber să aleagă răspunsul și atitudinea pe care le adoptă în urma a ce i se întâmplă. Iar acestea sunt o expresie clară a nivelului lui spiritual…Nenumărate cazuri de situații limită au primit răspunsuri creative, iar oamenii respectivi s-au reinventat sau au găsit soluții neașteptate.

Al doilea nivel de interpretare al responsabilității integrale, mai profund decât primul, este cel în care omul își asumă responsabilitatea pentru absolut tot ce i se întâmplă, chiar și pentru accidente, boli incurabile, boli sau nefericiri ale celor dragi, pierderi nedrepte ș.a. De ce să își asume un om responsabilitatea pentru ceva accidental – sau pentru ceva ce s-a întâmplat unui apropiat?…aparent, nu a avut nici o influență și nu are nici un control asupra a ce se întâmplă. Unul dintre răspunsurile la această întrebare este că Dumnezeu trimite toate sufletele pe lume pregătite pentru a face față tuturor situațiilor complicate care apar (pe care, de fapt, le-au acceptat înaintea venirii lor pe lume…). Un alt posibil răspuns spune că oamenii atrag și materializează în viața lor situațiile și oamenii care corespund gândurilor și atitudinilor lor. Prin urmare, întâmplările neprevăzute, pierderile și încercările vin ca o consecință…Iar un al treilea posibil răspuns este că nimic din ce apare în viața unui om (inclusiv problemele altora) nu apare fără rost, ci face parte din planul lui Dumnezeu și, dacă se arată cuiva și îl afectează, este fie un mesaj, fie o lecție și un prilej de creștere…

 (Din ceea ce văd în planul public, încă nu se poartă nici măcar legea responsabilității simple – mereu, altul sau eventual o întreagă categorie de oameni, de animale sau de instituții sunt de vină pentru ceea ce oamenii își fac singuri – darămite de responsabilitatea spirituală, ce să mai vorbim…)

Anunțuri

Două aspecte opuse mă fac să scriu despre acest subiect. Pe de o parte, acum o lună am luat parte la o nuntă la mânăstire, desăvârșită prin simplitate și frumusețe. Pe de altă parte, în timpul vacanței am văzut, în diagonală ca de obicei, secvențe de nunți în diverse emisiuni și reality-show-uri. Prin contrast, am observat cât de departe de esența nunții ajung adeseori perechile…frumoase, de altfel, cea mai mare parte dintre ele. Fără îndoială că în interiorul cuplului există un angajament spiritual (uneori conștientizat, alteori neconștientizat) astfel încât relațiile conjugale devin cel mai puternic catalizator al evoluției. (Și, în mod paradoxal, relațiile cele mai problematice  prezintă oportunitatea cea mai mare de creștere spirituală. Dar deja intru în alt subiect…). Revenind, odată cu trivializarea relațiilor (care încep cu o conviețuire cvasi-obligatorie, înainte de căsătorie) și cu practicarea mecanică a unor ritualuri religioase, fără a înțelege mai nimic din substratul lor spiritual, este și greu ca Taina Cununiei să se împlinească…

„Căsătoria este transformarea unui cuplu, care devine una în Hristos. Și prin Cununie se întâmplă o minune. Cei doi sunt făcuți Împărat și Împărăteasă (…) și Sfânta Cununie schimbă, preface, transformă. (…). Prin Cununie se schimbă bărbatul și femeia în soț și soție. Nu concepția despre viață, nu impulsurile, ci puterea de a se dărui pe sine, de a-l iubi pe celălalt, puterea de a trăi pentru celălalt.” (Monahia Siluana Vlad, Ramona Bădescu, Unde-ți este bucuria, omul lui Dumnezeu?)

nunta alexa 5 nunta alexa 8

Scriam, în episodul anterior, despre „jungla energetică” şi despre formele variate în care oamenii caută să se hrănească cu energie. La vârsta primei tinereţi,  cele mai dese forme de schimb de energie sunt relaţiile sociale cu grupuri secundare (grupurile de peers) şi relaţiile de cuplu (în care, în majoritatea cazurilor, transferul se face dinspre feminin spre masculin). Aici, lucrurile sunt simple pentru că nivelul bazal de energie este încă ridicat şi, în majoritatea cazurilor, nu există dezechilibre fundamentale – prin urmare, avem de-a face cu un transfer „soft” şi adesea nesesizabil.

Începând cu vârsta celei de-a doua tinereţi (după 30 de ani) lucrurile se complică, mai ales prin apariţia în peisaj a diverselor persoane, din familie sau din mediul apropiat, care solicită un transfer de energie din partea adulţilor (copii şi, în unele cazuri, părinţi sau fraţi). Dezechilibrele energetice se fac simţite, uneori obiectiv (şi determină consultaţii medicale sau neconvenţionale), alteori subtil şi insesizabil. Cert este că practicile de schimb energetic se intensifică la această vârstă, iar „depozitul de iubire” este intens solicitat. În acest punct, ar merita o discuţie despre „legitimitatea transferului” – sau cine este „în drept” să ceară energie de la cine…(dar despre aceasta, într- o postare viitoare).

Cum recunoaştem pe cei care au nevoie de energie? Destul de uşor, prin comportamentul social. Sunt, pe de o parte, persoanele care sunt cunoscute drept „cauzatoare de probleme”, turbulenţii, cei care intră mereu în încurcături sau au mereu probleme existenţiale şi/sau psihologice, cei care vor să fie mereu în centru atenţiei etc.  Pe de altă parte, sunt şi „răniţii cuminţi”, cei care îşi ascund traumele şi, mizând pe cartea integrării familiale şi sociale normale, caută reţete energetice „secrete”. Acest tip de „prădător energetic” este mai greu de sesizat, mai ales pentru că va adopta o strategie de consens relaţional şi se va ascunde sub masca „prieteniei”, „iubirii”, a unei oportunităţi profesionale nemaipomenite ş.a. În fine, mai sunt persoanele care, după o perioadă de prosperitate şi echilibru, trec prin situaţii grele şi îşi schimbă brusc tiparul relaţiilor familiale şi sociale.

Din enumerarea de mai sus se poate presupune, în mod greşit, că sfera „căutătorilor de energie” (cel puţin, a primelor două categorii) se suprapune cu sfera celor care suferă de diverse psihopatologii (personalitate accentuată, borderline, ADHD) – dar ar fi greşit. Deşi cele două mulţimi se intersectează, sfera căutătorilor de energie este mult mai largă. Există foarte mulţi oameni  care fac parte din ea şi nu ar putea fi diagnosticaţi în nici un fel, ci cel mult caracterizaţi cu anumite trăsături psihologice (care nu ar servi prea mult la gestionarea situaţiilor întâlnite efectiv în terenul existenţei).  (Va urma)

Mi-a luat mult timp, preţ de ani de zile, să înţeleg că oamenii nu acţionează conform raţiunii şi nici măcar conform mobilurilor şi intereselor (chiar dacă aparent acestea există). Nici acţiunile, nici deciziile pe care le iau nu sunt susţinute din spate de motive raţionale. Iar emoţia şi afectivitatea, despre care se vorbeşte atât de mult şi de inutil în psihologie, nu sunt decât un strat gros de tempera care ascunde impulsul uman real. Şi nu, nici instinctul nici intuiţia nu îi animă pe oameni – însă acestea din urmă sunt două instrumente puternice de orientare pentru două categorii de oameni (instinctivii – mai primitivi, intuitivii – mai evoluaţi) care au ştiut să cultive acest sistem interior de semnalizare.

Ceea ce îi animă pe oameni în mod continuu este căutarea de energie. Că este vorba de energie fizică (procurată prin hrană, mâncare, căldură, adăpost, odihnă), energie intelectuală (hrana pentru creier) sau afectivă (comunicarea, viaţa socială, prietenii, viaţa în cuplu etc.), căutarea de energie orientează tot ce există. Iar, în ceea ce îl priveşte pe om, necesitatea celor trei tipuri de energie de mai sus îl face adeseori să uite de fărâma de Dumnezeu din el şi, prin urmare, de nevoia celei mai preţioase energii: cea spirituală. Depărtarea şi uneori ruperea legăturii cu Dumnezeu îl fac pe om, pe parcursul vieţii, să confunde Sursa cu cele mai variate miraje (a se citi ispite) care îi apar în cale, conform legii atracţiei. Cel mai comun caz este acela în care cineva întoarce cu totul spatele vieţii de până atunci, pentru că i-a ieşit în cale o fiinţă-totală, în care pare să regăsească sursa care-i satisface nevoia energetică cea mai profundă. Fals, pentru că într-o relaţie matură nimeni nu ia energie de la nimeni – mirajul dispare curând, iar trezirea este adeseori brutală.

Dar, dacă tot vorbim de energie spirituală, există vreun „rezervor” intern care poate să îl susţină pe un om intervale determinate de timp, la nevoie (care acţionează ca un generator care intră în funcţiune când alimentatorul a ieşit din priză) ? Da, există. Eu îl numesc depozitul de iubire … este ca un rezervor intern care, pe lângă rolul de a satisface nevoia energetică minimă, indiferent ce se întâmplă cu alimentarea din mediul extern, mai are şi alte funcţii. Una dintre funcţii este echilibrul şi menţinerea umanului.  Cu alte cuvinte, cineva cu un depozit bogat de iubire nu este capabil să facă rău conştient altora, nici dacă îi apar în cale „o mie de ispite”. O altă funcţie este reglarea percepţiei realului: cineva cu un depozit bogat de iubire va fi mai puţin predispus la a recepta lumea în termeni egotici sau de a judeca. Şi în fine, o altă funcţie este orientarea spre misiunea în viaţă (ca o servodirecţie :)).

Dar, dacă tot vorbim de depozitul de iubire, cum se construieşte el? Bazele lui se aşează fundamental în copilărie (în care părinţii reproduc rolul simbolic al lui Dumnezeu)- după care, depinde de copilul devenit adult dacă a ştiut să sporească acest capital primit de la cei care l-au crescut, sau l-a risipit. Uneori, omul respectiv pleacă la drum cu un capital atât de scăzut de iubire, încât este nevoit să se prefacă toată viaţa că l-ar avea la acelaşi nivel ca şi ceilalţi…Cum se poate şti, atunci, într-o junglă de „prădători energetici”, dacă o nouă cunoştinţă este benefică sau este doar un nou căutător de energie? Aceasta este o întrebare complicată, la care nu se poate da un răspuns monovalent. (Va urma)

Ca de obicei, finalul anului 2012 și începutul lui 2013 au abundat în previziuni astrologice. Ce vor face Berbecii sau Fecioarele, ce se întâmplă cu diverse personalități politice în 2013…sau ce se întâmplă cu guvernul, cu cutremurul și cu criza financiară.

Într-o măsură, atmosfera de sfârșit de an – spumoasă, festivă și ușor nostalgică – face ca o anumită superficialitate să fie inerentă. Dar ce se ascunde sub aceste interpretări? Pot sta în picioare, sau sunt doar elemente trecătoare de distracție și umplere a timpului?

Ca să răspundem la întrebare, să considerăm două niveluri de analiză: unul, al astrologiei și rezultatelor ei („domeniu” considerat pseudoștiințific și deci destul de contestat), iar celălalt, al practicii astrologice.

Primul nivel ne spune că, în ciuda numeroaselor obiecții, există și aspecte care coincid, între interpretarea hărții astrale și a evenimentelor care se petrec efectiv. Ca exemplu de prognoză pentru colectivitate, anul 2012 (un an extrem de frământat și care a adus mari schimbări în plan instituțional peste tot în lume) a coincis cu o hartă astrală dominată de „crucea mobilă”, un aspect în care planetele grele (Saturn, Pluton și Uranus) formau opoziții sau cuadraturi simultane, într-un dans planetar complicat care s-a repetat pe parcursul mai multor luni. Aceste aspect se întâlnește în epocile de mari schimbări sociale și colective, în care se prăbușesc instituții, orânduiri sau chiar civilizații. Altfel spus, trăim epoca în care dezvoltarea tehnologiei (inclusiv prin efectele ei, internetul și social media în primul rând) aduce sfârșitul vechii societăți.

Al doilea nivel de analiză (cel al practicii astrologiei) ne spune că practicienii dovedesc o pregătire precară  și, nu rareori, lipsă de etică. Un exemplu pentru ultima situație era, acum câțiva ani, momentul din prime time de la Antena 1 în care, pe lângă atotștiutorul psiholog Petre Andrei, apărea și un astrolog de genul feminin care făcea interpretări în direct, pe probleme delicate, unor oameni încercați de soartă. Există domenii în care interpretarea personalizată nu ar trebui niciodată să se facă în mass-media – sau în prezența unor martori (psihologia și astrologia fac parte dintre ele). În continuarea exemplului, să observăm eclectismul altor interpretări astrologice – care amestecă în interpretări karma, feng shui, bioenergetică și toate curentele ezoterice cu care au venit în contact vreodată, dar le-au înțeles prea puțin.

Practic, nuanța care ar trebui subliniată în interpretările astrologice este cea de “probabilitate”, “posibilitate”, “tendință”; prognozele astrologice nu fac decât să indice “autostrăzile energetice”, terenul pe care evoluează subiecții interpretării. Însă deciziile și acțiunile subiecților sunt extrem de variate de la un caz la altul, așadar și efectele sau rezultatele lor. În al doilea rând, o hartă astrală (mai ales individuală) trebuie privită cu un ochi ingineresc:  este o proiecție în “epură” care nu spune nimic despre nivelul spiritual sau altitudinea socială la care evoluează subiectul (individul sau colectivitatea). Iar în final, o hartă astrologică este un set de potențiale: vorbește despre ingredientele de personalitate, predispozițiile cu care se naște un individ, temele pe care le va avea de făcut în plan sufletesc și provocările pe care le va avea de gestionat – dar nu și despre ce va face cu “ingredientele” respective, răspunsul pe care îl va da în situațiile de presiune sau, cu atât mai puțin, tabloul final al vieții lui.

1) In academic attitude and skills: Do less effort and focus better

Do it again. In 2012 I positioned myself as a senior researcher opening new fields in Romania as: online reputation management,  organizational learning, e-learning and innovative teaching methods. My academic brand includes also a strong orientation to practice, as a stimulating factor for research and teaching.

Also, in 2012 I turned back and completed some gaps in my skills (such as use of statistical research methods near the classic ones, if needed) and in the same time I looked to new approaches (especially methods for web research). I spent two months in improving my academic writing style in English (that was not simple at all :)) and gained more flexibility while teaching in English.

Do it better. I want to define better the areas and paths of action and restrain the non-effective ones. On the other hand, now with the gaps completed, there is room for development.

2) In professional networking: Correlate objectives with actions

Do it again. In 2012 I became international in my professional relationship and this had a fine effect. I met some of the best academic experts in my fields and received an encouraging feed-back.

Do it better. In 2012 I participated in 7 international and important conferences (6 of which were academic) with 8 original papers, and made presentations in two scientific workshops (a huge effort, as a total). In future I will choose only focused events, with specific knowledge gains.

3) In professional publications: Maintain target and frequency

Do it again. In 2012 I improved my personal record of one professional book per year to five years consequently and also published my first novel. I have signals from readers that the books were received just as I meant (though only from a quality public, just as this blog). Also, my articles addressed to special issues as the online reputation management, which I hope to found as a distinct academic field.

Do it better. I will coordinate a book (in Romanian) about Entrepreneurship and managerial abilities. My other articles and chapters will be conceived in view of a book on online reputation (in English), intended for 2014. Finally, I want to translate my novel in English and begin to write another.

4) In management skills: Choose competent employees, or work alone

Do it again. I completed all the duties of a Chair of Public Relations Department and had some positive initiatives for our college. On the other hand, I was the second position in the management team of EHR (Entrepreneurship for Human Resources) project. I improved to excellence my implementation ability and became able to do almost the impossible.

Do it better. The institutional area in Romania is less competitive than the private area and offers little options in selecting employees, in rewarding or sanctioning of the practices. In spite of this, I will select only competent and  learning-oriented people to work with, or I will prefer to work alone.

5) In professional partnerships: See the landscape in change

Do it again. In 2012 I was opened to new business partnerships, but careful in observing details under statements and appearances. I will continue to be opened to new relationships, considering that the  surprises (pleasant or unpleasant) could come from everywhere.

Do it better. I will be more flexible in seeing every relationship in evolution and change. If an old partnership went well, it’s not necessarily fine  in all circumstances. On the other hand, old competition relationships might become fine collaborative relationships.  Finally, the affectiveness (nor positive, nor negative) shouldn’t be involved at all in professional relationships.

6) In mentorship area:   Build frame and measurement

Do it again. I have two brilliant assistants (doctoral students), and I hope to help them discover the best of their potential and transform it in value. Near them, there are also some graduates (came from the Connections experience, mainly) that seek to maintain communication and collaboration with me.

Do it better. Would be useful to have a clearer frame for mentoring, and even measure its effectiveness :).

There are also five other levels of resolution, but I will keep them private. Good luck to every learning soul in 2013 :).

(…) Ruptura între stat și națiune, despre care vorbeam în postarea anterioară, este completată de ruptura între scena publică și realitate, sau între agenda publică și agenda socială. Asta-i realitatea, spunea moderatoarea, atunci când invitatul i-a reproșat că televiziunile reliefează numai partea negativă și eventual ridicolă a lucrurilor, ascunzând elementele și motivele de profunzime. NU, nu aceea e realitatea. Aceea e doar o imagine strâmbă pe care au văzut-o niște indivizi cu un ciob în ochi și un ciob în inimă. (Cândva, o poveste de Andersen spunea că cioburile oglinzii sparte de zâna cea rea au zburat în lume, intrând în inima și în ochii multora, care nu au mai fost niciodată capabili să vadă frumusețea în ceea ce îi înconjura, ci doar urâțenia.) La fel trăiesc și românii în universul televizual. O serie de televiziuni comerciale continuă să arate cu lux de amănunte întâmplările nefericite, urâte și reprobabile – excepțiile deviante, de fapt – și să pretindă că aceea este realitatea…deși în paralel cu „știrile negative” au mai fost și 100 de fapte bune, 1000 de declarații de iubire  și 10000 de ore liniștite petrecute în familie pe care nu le-a pomenit nimeni…Dar mințile despre care vorbim sunt prea prinse în dreptunghiul cinic prostie-scandal-violență-sex  – din care trăiesc, de altfel – a.î. dacă li se arată un studiu despre răul imens pe care îl face o televiziune atunci când pune în fața unui popor o oglindă falsă (sau despre efectul de picătură chinezească al definițiilor negative românii sunt proști, sunt leneși, sunt hoți, sunt bandiți, sunt neguvernabili) nu îl receptează sau nu îl cred. Și nu cred nici că proprii lor copii sunt prinși în această pânză de păianjen, pe care au țesut-o de dragul banilor. Atunci, își merită soarta…

Până se mai schimbă ceva, putem să ne amuzăm amar făcând slalom pe alte canale de televiziune, dinspre care auzim fie îndemnuri naive la optimism (proaspetele îndemnuri  „să ne fie bine” dar acoperite de nimic…) fie, pe alte canale așa-zise de dezbatere, un spectacol în veșnică reluare, într-o păsărească de termopan din care omul obișnuit nu înțelege nimic, și în care interpreții de cauciuc își mai schimbă din când în când locurile dintr-un studio în altul.

E bine, nu? Să se salveze cine poate…

« Pagina anterioarăPagina următoare »