Tocmai m-am întors de la lansarea cărţii Fondul şi forma: o poveste culturală (Maria Iacob, Dumitru Iacob, editura Tritonic, lansarea a avut loc la Târgul de Carte Gaudeamus). O răsfoiesc, cu satisfacţia primei deschideri a unei cărţi „proaspăt ieşite din cuptor”. Tema este o reluare a dilemei care a marcat toată cultura secolului XIX, privită dintr-un unghi nou: este important nu numai cazul pseudomorfozei (al „formelor fără fond”) ci şi cazul noomorfozei  (al fondului care nu şi-a găsit încă forma)… Dar nu asta surprinde, la prima lectură, ci varietatea câmpurilor care se intersectează, formând un mozaic „personalizat”: filosofia, studiile organizaţionale, relaţiile publice, securitatea şi globalizarea. Este o carte postmodernă prin polifonia informaţională şi valenţele de stil: cu interogaţii retorice, cu experienţe şi emoţii încorporate în discursul uneori metafizic şi argumentativ, alteori liric sau memorialistic. Este o ilustrare pe viu a ideii de Opera aperta, prin dialogul incitant cu cititorul, prin semnul „egal” pe care îl pune între autori şi publicul cărţii.

Dincolo de aceste observaţii, cartea este o pledoarie pentru comunicarea între fond şi formă şi o invitaţie la identitate şi autodescoperire culturală. Dilema culturală a secolului XIX, reluată în ultima vreme odată cu integrarea europeană şi deschizând aceleaşi vechi „răni” naţionale, este rezolvată de autori în mod creativ prin explorarea relaţiei între cele două concepte şi a ipostazelor posibile: pe termen lung, nu rezistă nici forma fără fond (pentru că fondul va modifica trăsăturile formei „străine”) şi nici fondul fără formă (pentru că este doar o stare intermediară, care fie urmează genezei, fie precede distrugerea culturală).

Mă opresc aici şi vă invit să citiţi cartea :).